Categories: PoliticRegiuneȘtiri

România, Cehia, Polonia – DESTINAŢIILE DEMNITARIlOR de la Orhei, în luna noiembrie

Cinci demnitari din raionul Orhei, printre care preşedintele raionului, doi vicepreşedinţi ai raionului şi doi primari rurali vor efectua pe parcursul lunii curente vizite oficiale în trei state din Europa de Est.
Astăzi, preşedintele raionului, Tudor Golub,  urma să plece în România, pentru a participa la lucrările Forumului Preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru de la Iaşi.
Deja de câteva zile se află în Cehia vicepreşedintele raionului, Ilie Rabii, şi primarul comunei Ivancea, Oleg Gaşper. În perioada 7-14 noiembrie, cei doi întreprind o vizită de studiu în cadrul proiectlui PNUD/UE „Gestionarea durabilă a păşunilor şi pădurilor publice din primul Parc Naţional Orhei din Moldova”.’
Tot pentru această lună este planificată şi o vizită a unui grup de oficiali din părţile Orheiului în Polonia. Aceştia sunt   preşedintele raionului Tudor Golub, vicepresdintele raionului Sergiu Miron şi primarul satului Teleşeu Anatol Bucatcă. Cei trei  vor pleca în judeţul Kalisz, Polonia în scopul extinderii relaţiilor raionului Orhei cu această unitate teritorial-administrativa poloneză.
Delegarea celor cinci demnitari orheien  în străinătate  pe durata lunii curente a fost aprobată la şedinţa  Consiliului Raional (CR)Orhei de la sfârţitul lunii trecute. În toate cazurile  s-a făcut referire la invitaţiile gazdelor sau organizatorilor vizitelor.  Totodată,  ca  sursă  de acoperire a cheltuielilor a fost indicat devizul  pentru planul de acţiuni al CR Orhei  în cadrul bugetului pentru anul în curs.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago