Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni legea prin care este declarată zi de sărbătoare națională Ziua Unirii Basarabiei cu România, 27 martie. Legea marcând evenimentul din 1918 fusese aprobată cu mare majoritate de voturi de Camera Deputaților de la București la 14 martie și fusese propusă de deputatul PMP Eugen Tomac, care și-a explicat din nou inițiativa într-un interviu acordat Europei libere: „22 de milioane de români vor sărbători, le vor aduce un omagiu românilor din această parte, cetățenilor Republicii Moldova”.
sursa: europalibera.org