Vicepremierul Federaţiei Ruse Dmitri Rogozin a sosit în această după-amiază în Republica Moldova. La Aeroportul Internaţional Chişinău, oficialul rus a fost întâmpinat cu proteste de câteva zeci de tineri liberali şi membri ai Mişcării Antimafie.
În loc de pâine şi sare, manifestanţii l-au aşteptat cu arme de jucărie ca simbol al agresiunii ruseşti şi un semnal că nu e binevenit în Republica Moldova, şi au instalat o tarabă cu fructe şi legume moldoveneşti, interzise în Federaţia Rusă, scrie Adevărul.
Europa Liberă notează că vicepremierul rus Dimitri Rogozin a sosit la Chișinău într-o vizită de două zile în care ar urma să discute restricțiile comerciale rusești împotriva Moldovei și să-i viziteze pe liderii separatiști de la Tiraspol. Înainte de vizită, Rogozin, cunoscut pentru declarațiile sale controversate, a scris pe rețelele de socializare că premierul moldovean Iurie Leancă e un „politician tânăr şi începător” care ar trebui „să aibă mai mult respect pentru Rusia” şi reprezentanţii ei oficiali. Leancă declarase anterior că mai multe comentarii ale lui Rogozin despre Moldova sunt „ofensatoare şi neconstructive“
Amintim că în trecut Rogozin şi-a permis mai multe declaraţii ofensatoare la adresa Republicii Moldova, spunând de exemplu că moldovenii se comportă ca porcii pentru că nu ar marca ziua de 9 mai.
Rogozin a luptat de partea separatiştilor transnistreni, în războiul din 1992 contra Republicii Moldova.