Select your Top Menu from wp menus

Rogozin cere Moldovei să se determine dacă introduce sau nu sancţiuni contra Rusiei

Vice-premierul Rusiei , Dmitrii Rogozin a postat pe contul său de twitter că autorităţile moldovene ar trebui să ofere explicaţii privind introducerea sancţiunilor contra unor demnitari ruşi în legătură cu evenimentele din Crimeea.
Funcţionarul aduce drept exemplu o ştire pe portalul procomunist Moldnews potrivit căreia mai multor demnitari din Federaţia Rusă ar putea fi interzis accesul în Republica Moldova.

Novaia Gazeta scrie că şefa diplomaţiei europene , Catherine Ashton a anunţat anterior despre faptul că mai multe ţări non-UE s-au alăturat la sancţiunile adoptate de europeni contra oficialităţilor ruse, fiind vorba în particular despre Muntenegru, Islanda, Albania, Liechtenstein, Norvegia şi Moldova.

Ulterior însă şefa serviciului de presă al MAEIE, Ana Taban a precizat că Republica Moldova a introdus sancţiuni doar contra cetăţenilor Ucrainei.

Această situaţie ambiguă ar fi provocat discuţii aprinse în cadrul şedinţei de vineri a Parlamentului, care s-a desfăşurat cu uşile închise.

Astăzi şefa serviciului de presă a Premierului Iurie Leancă, Liliana Viţu a dezminţit informaţiile potrivit cărora Republica Moldova a aderat la sancţiunile contra Rusiei, spunând că această informaţie ar fi o manipulare a PCRM.

De partea cealaltă comuniştii fac referire la colegii lor Grigore Petrenco şi Sergiu Stati care au participat la şedinţa de vineri şi potrivit cărora textul adoptat de UE nu face diferenţă între Rusia şi Ucraina.

sursa. National.MD


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/rogozin-cere-moldovei-sa-se-determine-daca-introduce-sau-nu-sanctiuni-contra-rusiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19