După tentativa eşuată de a veni la Chişinău, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, anunţă că în septembrie ar putea reveni totuşi, în Moldova. De această dată, la invitaţia ministrului Economiei, Octavian Calmîc.
„Acum am o invitaţie din partea domnului Octavian Calmîc. A venit de curând, câteva săptămâni în urmă. El mă invită să vin în această toamnă la Chişinău. Mă bucur să citesc invitaţia. Cât despre domnul Calmîc, cum va asigura acesta siguranţa persoanelor invitate din Rusia, cum îşi vor şterge mucii în faţa patronului lor român, este greu de spus, iar acest lucru nu mai este întrebarea noastră”, a declarat Rogozin.
Acesta îl învinuieşte pe liderul PD, Vlad Plahotniuc, pentru faptul că a făcut cale întoarsă spre Moscova pe 28 iulie. Rogozin susţine că Plahotniuc a plănuit totul cu scopul „de a confrunta Rusia cu România”.
„Noi, desigur nu dorim să divulgăm niciun secret, aşteptăm rezultatele investigaţiei noastre. Acum pot spune că avem informaţii că în spatele acestei provocări a fost domnul Plahotniuc. Totul a fost organizat. Scopul a fost de a ne confrunta cu România”, a mai spus Rogozin, punctând că Moscova ar pregăti sancţiuni pentru toate persoanele implicate.
sursa: tvrmoldova.md