Sediul central din Chişinău al Partidului Socialiştilor a fost până anul trecut proprietatea unei companii din Cipru, ai cărei beneficiari finali se ascund în spatele a două companii offshore implicate în scandalul Panama Papers. În Moldova, compania cipriotă a fost reprezentată de familia deputatei Alla Dolinţă – una dintre persoanele de încredere ale candidatului pentru funcţia de preşedinte, Igor Dodon.
Alla și Igor Dolință nu sunt simpli membri, dar și unii dintre cei mai importanți finanțatori ai Partidului Socialiștilor. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, ei au finanțat campania electorală cu peste jumătate de milion de lei, în condițiile în care venitul declarat al familiei pentru anul 2014 a fost mai mic de 50.000 lei.
Alla Dolință a refuzat să discute cu reporterul RISE pentru a explica din ce surse de venit a finanțat campania Partidului Socialiștilor din 2014, în urma căreia s-a ales cu fotoliul de deputat, și de ce a apelat la serviciile unor companii offshore.
mai multe pe rise.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…