Select your Top Menu from wp menus

RISE:  Interesele ASCUNSE ale judecătorilor de la Curtea Constituțională

Patru din cei cinci judecători ai actualului plen al Curții Constituționale nu și-au declarat toate afacerile la Comisia Națională de Integritate (CNI). Despre aceasta  scriu jurnaliştii de investigaţie din cadrul RISE Moldova.

Alexandru Tănase, aflat la al doilea mandat de președinte al Curții Constituționale, nu a inclus în declarația de venit și cea de interese personale faptul că este fondator și administrator al Întreprinderii Individuale Consulting Tănase. Potrivit extrasului companiei de la Camera Înregistrării de Stat, firma de consultanță juridică a fost fondată în 1997 și are sediul juridic într-un apartament ce aparține familiei Tănase.

Un alt judecător al Curții Constituționale cu interese nedeclarate este Tudor Panțîru. Acesta a fost numit în funcție în 2013, după ce la sfârșitul anului 2012 i-a expirat mandatul de deputat în Camera Deputaților a României.

RISE a descoperit că Panțîru a omis să indice în declarațiile de avere și de interese pentru anii 2012 – 2014, depuse la CNI, faptul că este asociat în compania Proera Grup SRL, careare un capital social de peste 6 milioane de lei..

Judecătorul constitutional Aurel Băieșu a fost desemnat de  Parlament în 2013. La momentul desemnării, Băieșu deținea funcția de ambasador al Republicii Moldova în Italia. În declarația de interese personale, el a omis să indice că este administrator al companiei de consultanță juridică Euro-IN Consulting Chisinau SRL.

Cel de-al patrulea judecător cu interese ascunse este Victor Popa, care activează în calitate de magistrat al Curții Constituționale din aprilie 2013. Anterior, el a fost timp de trei ani deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2010 – 2013) din partea Partidului Liberal. Judecătorul Victor Popa nu a indicat în declarația de venituri și proprietate pe anul 2014 că este administrator și asociat, cu o cotă de participare de 34 %, în cadrul firmei „Secotra”.

Click AICI, pentru mai multe

 

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/rise-interesele-ascunse-ale-judecatorilor-de-la-curtea-constitutionala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19