Select your Top Menu from wp menus

Riscurile şi beneficiile amnistiei

Amnistia are efecte pozitive, dar şi negative. Pe de o parte, afectează pozitiv persoana condamnată, care este eliberată înainte de termen. Pe de altă parte, victima nu este mulţumită că agresorul a ieşit la libertate şi nu-şi ispăşeşte pedeapsa. Avocatul Victor Panţâru, contactat de IPN, spune că amnistia comportă şi anumite riscuri. Multe depind de politicile adiţionale implementate de către autorităţi, ca persoana să nu revină în cercul în care poate fi influenţată negativ, pentru a nu comite din nou o faptă contrară legii.

Victor Panţâru a menţionat că, pe de o parte, avem un cod penal cu nişte pedepse total exagerate pentru unele infracţiuni, chiar disproporţionate faptelor care se pedepsesc. Pe de altă parte, din cinci în zece ani avem o amnistie în cinstea Independenţei ţării, care vine să dea posibilitatea anumitor persoane să iasă din penitenciar înainte de termen. În lege este stipulat clar cine poate fi amnistiat, dar şi ce se întâmplă în cazul în care persoana recidivează.

Amnistia este un instrument folosit în mai multe ţări. Victor Panţâru spune că beneficiile amnistiei sunt, în primul rând, pentru deţinut, or se poate întâmpla ca o persoană să fie condamnată de curând la 5 ani şi, datorită amnistiei, scapă în jumătate de an. Nemulţumirea vine din partea victimei, care de exemplu a fost bătută crunt, iar agresorul scapă de detenţie după jumătate de an, în loc să-şi ispăşească pedeapsa de   5-7 ani de închisoare. Ceea ce este importat e ca persoana amnistiată să nu revină după gratii, altfel acest instrument nu-şi prea are rostul.

În prezent în cele 17 penitenciare din ţară îşi ispăşesc pedeapsa 7881 de persoane. Parlamentul a votat în prima lectură comasarea a două proiecte de lege, înaintate de Guvern şi un grup de deputaţi, care prevăd că 1700 de deţinuţi vor fi amnistiaţi cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova.

Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare, pentru întreţinerea unei deţinut statul cheltuie în medie 132 de lei pe zi. Totodată, la prima eliberare, fiecare persoană beneficiază de o indemnizaţie unică în mărime de 75% din salariu mediu pe economia naţională (4500 lei), adică aproximativ 3 379 de lei, din care se deduce impozitul pe venit.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/riscurile-si-beneficiile-amnistiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19