Select your Top Menu from wp menus

Discuţii despre droguri, după depistarea drogurilor la Penitenciarul Brăneşti

Penitenciarul Brăneşti a găzduit sesiunea de informare„Reducerea riscurilor, asociate consumului de droguri în penitenciare”. Cursul organizat de ONG „Proiecte inovatoare în penitenciare” a fost conceput în scopul instruirii  personalului care activează în instituţiile penitenciare şi reducerea riscurilor asociate consumului de droguri în rândul deţinuţilor.

În cadrul acestui training, la Penitenciarul Brăneşti s-a disuctat printre altele despre drepturile şi obligaţiunile deţinuţilor HIV pozitivi, dar şi despre prezentare generală a programelor de reducere a riscurilor în penitenciarele Republicii Moldova.

Amintim totodata că la mijlocul lunii mai la Penitenciarul nr.18 – Brăneşti colaboratorii Direcţiei securitate internă a Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP) au depistat chiar în biroul Serviciului regim şi supraveghere două pacheţele de polietilenă, în care se conţinea masă vegetală fărâmiţată, de culoarea verde-cafenie, cu miros specific de marijuană.

Pe acest fapt a fost pornită o cauza  penala pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/riscurile-consumului-de-droguri-discutate-la-penitenciarul-branesti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19