Categories: SocialȘtiri

RFI: Directorul desemnat al ICR Chișinău, Valeriu Matei, rupe tăcerea

În scurt timp directorul desemnat al Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” de la Chişinău, Valeriu Matei, îşi va prelua funcţia în care a fost desemnat la mijlocul lunii noiembrie. Numirea lui Valeriu Matei, academician al Republicii Moldova, scriitor şi fost politician a fost întâmpinată într-o anumită parte a mass-mediei de la Chișinău cu proteste vehemente, ba chiar s-a lansat și o petiție pe internet împotriva numirii sale, scrie Radio France International în pagina electronică.

Directorul desemnat al ICR Chișinău a păstrat tăcerea publică până acum. El a explicat într-un interviu la RFI că nu dă de obicei replici unor astfel de atacuri, cu atât mai mult cu cât există decizii definitive și irevocabile în justiție din perioada 1998 – 2001 împotriva unor calomnii similare.

Valeriu Matei afirmă că are relații bune cu cel care l-a desemnat director al ICR Chișinău, președintele acestei instituții Andrei Marga, cu care a colaborat la înființarea univeristății din Cahul, în perioada în care Valeriu Matei era vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău iar Andrei Marga ministru al educației în România.

Noul director desemnat al ICR Chișinău a negat că ar fi membru al vreunui partid politic din România, spunând că are relații bune cu personalități atât din PNL, cât și din PSD și chiar din PDL.

Valeriu Matei a fost ales deputat în Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în 1990, ulterior redenumit Parlamentul Republicii Moldova și reales în 1994 și 1998. În 1996 a candidat la președinția Republicii Moldova, obținând aproape 9% din voturi. A fost lider al Partidului Forțelor Democratice și s-a retras din viața politică în 2001 când nu a mai reușit să intre în Parlament.

Printre acuzațiile ce i s-au adus au fost cele de imoralitate politică și de faptul că ar fi un scriitor fără operă semnificativă.

Valeriu Matei spune că dorește să înlesnească o prezență mai vizibilă a presei din România în Republica Moldova. El consideră că în Republica Moldova nu ar exista o concurență nocivă între cultura rusă și cea română și că ar trebui refăcute legăturile cu instituțiile de cultură din Rusia pentru promovarea acolo a culturii române.

sursa: www.rfi.ro

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

3 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

4 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

o săptămână ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

o săptămână ago