Categories: SocialȘtiri

Rezultatele recensământului populației urmează a fi publicate până la sfârşitul anului 2016

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a prezidat astăzi şedinţa Comisiei naţionale pentru recensământul populației și al locuințelor 2014, în cadrul căreia au fost examinate activitățile realizate până în prezent și etapele următoare, în vederea finalizării procedurilor de procesare a chestionarelor de la recensământ şi publicarea ulterioară a datelor.

Valeriu Streleţ a menţionat că recensământul populației și al locuințelor este o misiune de importanţă naţională, deoarece rezultatele acestui exerciţiu servesc drept bază pentru evaluările necesare la planificarea şi elaborarea politicilor în toate sferele social-economice. Şeful Guvernului a cerut instituţiilor de resort să urgenteze executarea prevederilor legale în contextul dat, precum şi să asigure ajustarea estimărilor financiare corespunzătoare.

Reprezentanţii partenerilor de dezvoltare, care au participat la şedinţă, au salutat intenţia Prim-ministrului de a accelera procesul de definitivare a tuturor procedurilor aferente recensământului, menţionând disponibilitatea de a acorda asistenţa şi expertiza necesară în acest sens.

Membrii Comisiei Naţionale au aprobat astăzi Planul calendaristic actualizat al acţiunilor de prelucrare a informaţiei obţinute în cadrul primei etape a recensământului populației și al locuințelor din anul 2014. Potrivit documentului, spre sfârşitul anului 2016, toate datele urmează să fie sistematizate şi procesate, iar rezultatele recensământului – publicate.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago