O persoană a fost reţinută în urma percheziţiilor desfăşurate miercuri de către CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul, care a activat mai mulţi ani în calitate de poliţist, este bănuit că ar fi intermediat transmiterea unor sume de bani unui angajat al Inspectoratului Naţional de Investigaţii pentru soluţionarea unor cazuri legate de evitarea aplicării arestului în privinţa unor figuranţi ai dosarelor penale, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie, suma mitei pretinse pentru poliţist şi alte persoane, neidentificate deocamdată, ar fi de zece mii de euro.
Miercuri, 26 iulie, au avut loc percheziţii pe mai multe adrese din Chişinău şi Drochia, inclusiv la domiciliul angajatului INI, în automobilul acestuia, dar şi la o bază de odihnă din Durleşti, al cărei proprietar ar fi poliţistul. Datele preliminare arată că baza de odihnă activează de mai mult timp fără niciun act înregistrat oficial.
Mai multe persoane sunt audiate în acest caz.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…