Categories: PoliticȘtiri

Republica Moldova rămâne cu mentalitatea formată de propaganda sovietică, Emil Hurezeanu

O bună parte din populaţia Republicii Moldova continuă să rămână cu mentalitatea formată de propaganda sovietică, iar modul în care este sărbătorită ziua de 9 mai confirmă aceasta. De această părere este analistul politic român, Emil Hurezeanu, desemnat recent în calitate de ambasador al României în Germania, care a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Orizont european” de la postul „TVR Moldova”, transmite IPN.
Emil Hurezeanu spune că „o bună parte din locuitorii Republicii Moldova continuă să-i numească pe români fascişti, aşa cum au fost instruiţi în perioada sovietică. Este o consecinţă a propagandei sovietice.
Şi Anatol Ţăranu, directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, a vorbit în cadrul emisiunii despre divizarea societăţii moldoveneşti. „În Republica Moldova avem două republici, una care vede sărbătoarea de 9 mai prin prisma sovietică, şi alta, care are o altă interpretare. Cea de a doua parte, care devine cu timpul tot mai numeroasă, abordează ziua de 9 mai drept ziua în care s-a sfârşit cel de-Al Doilea Război Mondial, care pentru Republica Moldova nu a fost un război pentru apărarea Patriei, după cum crede prima parte. Este foarte greu să te debarasezi de trecutul sovietic. Moscova continua să ne impună nişte valori false inclusiv privind aşa-zişii eliberatori, care au uitat să revină acasă”, a spus Anatol Ţăranu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago