Republica Moldova are posibilitatea să ofere refugiaților ucraineni locuri de muncă în domeniul IT, Zonele Economice Libere, sectorul construcției, industria textilă și HoReCa. „Aceste sectoare se confruntă în prezent cu lipsa locurilor de muncă”, a spus Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 11 martie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, Republica Moldova a fost prima țară care imediat, cum au început a veni refugiații, le-a permis necondiționat, fără restricții, să se angajeze în câmpul muncii. Însă, spune expertul, mulți cetățeni nedumeriți s-au întrebat cum este posibil așa ceva, Republica Moldova nu are locuri de muncă pentru ai să-i cetățeni, dar nu pentru refugiații ucraineni. „Nu trebuie să ne îngrijorăm. Numărul cetățenilor ucraineni care va rămâne nu este atât de mare și noi avem posibilitatea să-i ajutăm”, crede expertul.
Economistul a spus că sunt două domenii unde pot fi integrați la muncă refugiații ucraineni. Este vorba de sectorul IT, care începând cu 2016 a înregistrat o creștere semnificativă a exportului de servicii și produse. Volumul exporturilor acestui sector în 2021 a trecut de 340 de milioane de dolari, iar în 2022 ar putea trece de 400 de milioane de dolari. Dacă în 2013 erau angajați în acest sector 5 mii de persoane, în prezent sunt peste 11 mii, iar o cerere mai mare deja nu mai poate fi satisfăcută din contul forței de muncă locale. Economistul spune că sunt câteva soluții în acest sens.
„Dacă sunt specialiști cu calificare înaltă în domeniu din Ucraina, ar putea fi absorbiți de către acest sector. Dacă companiile IT din întreaga lume vor să ajute refugiații ucraineni este suficient să plaseze comenzi la companiile moldovenești din domeniu. Cu cât va fi mai mare volumul de servicii prestat de către Republica Moldova, cu atât mai mare va fi mai mare capacitatea noastră de absorbție a refugiaților”, a spus economistul.
Al doilea domeniu, potrivit analistului economic, sunt Zonele Economice Libere, 43 la număr pe întreg teritoriul Republicii Moldova, care în 2021 au înregistrat 600 de milioane de dolari exporturi, iar în acest an vor putea ușor depăși 700 de milioane de dolari. Răspunsul Republicii Moldova pentru cei cu muncă calificată înaltă trebuie să fie sectorul IT; pentru cei care nu au calificarea necesară trebuie să fie Zonele Economice Libere. „În ultimii zece ani au fost făcute investiții de 340 de milioane de dolari în aceste Zone Economice Libere. În zece ani numărul salariaților a crescut cu 13 mii. Criza din 2020 a redus puțin din numărul salariaților, în 2021 a fost depășit nivelul care a fost în 2019”, a afirmat analistul economic.
Totodată, menționează Veaceslav Ioniță, în Ucraina situația rămâne dramatică, multe companii internaționale care aveau alocate capacități de producție pe teritoriul ucrainean ar putea vedea Republica Moldova ca o sursă alternativă de realocare a capacităților lor de producție, deoarece sunt 43 de locații unde pot fi primite pentru a oferi locuri de muncă.
În opinia expertului, Guvernul de la Chișinău trebuie să încurajeze atât parcurile IT cât și Zonele Economice Libere să promoveze Republica Moldova ca o țară unde pot fi atrase investiții în aceste sectoare, care vor permite dezvoltarea țării și ajutorarea refugiaților ucraineni. „În domeniul constricțiilor avem necesitatea forței de muncă. La fel, și în industria textilă și sectorul Horeca. Aceste sectoare se confruntă cu problema lipsei locurilor de muncă și am putea implica ucrainenii oferindu-le o mână de ajutor”, a declarat expertul.
Potrivit datelor oficiale, de la începutul războiului Republica Moldova a gestionat un flux de aproape 310 mii de persoane, care au fugit din calea războiului din Ucraina, dintre care 278 de mii sunt cetățeni ai Ucrainei. Ceilalți sunt din alte state și locuiau la acel moment pe teritoriul ucrainean. Nu toți cei care au plecat din Ucraina au rămas în Republica Moldova. S-au refugiat în alte state. Pe 11 martie, erau refugiați în Republica Moldova aproape 105 mii de ucraineni. Mai puțin de 1% dintre aceștia au solicitat azil.
sursa: viitorul.org
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…