Republica Moldova a primit din partea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) peste șase tone de echipament individual de protecție și trei ventilatoare pulmonare, asnunță un comunicat al Ministerului Sănătății
Ventilatoarele au fost distribuite Institutului Mamei și Copilului, Spitalului Clinic Bălți și Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.
Donația a fost livrată în țară cu suportul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre al NATO, Agenției NATO de Sprijin și Achiziții, dar și a României. Urmează să fie recepționate și alte echipamente, precum electrocardiografe, aspiratoare medicale, etc.
Menționăm că, în contextul pandemiei de COVID-19, NATO a donat țării noastre alte 20 de ventilatoare pulmonare, 100 de mii de măști de protecție, 25 de mii de salopete de unică folosință și zece mii de teste rapide pentru depistarea COVID-19.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…