Select your Top Menu from wp menus

Reprezentanţii societăţii civile cer revederea modificărilor la legislaţia electorală/ #Moldova #Alegeri

Mai multe organizaţii ale societăţii civile critică ultimele modificări la legislaţia electorală şi cer revederea acestora. Organizaţiile au semnat o declaraţie prin care solicită diminuarea plafonului de donaţii şi micşorarea sumei alocaţiilor din bugetul de stat pentru partidele politice.
Cornelia Călin, analist financiar la Asociaţia Promo-LEX, carea monitorizat campania electorală din 2014, a remarcat că partidele nu au declarat cheltuieli de cel puţin 15 milioane de lei, aceasta fiind un exemplu elocvent al lipsei de transparenţă în raportarea banilor. De aceea, Promo-LEX insistă să fie introdusă o prevedere legală care ar permite Comisiei Electorale Centrale să ceară raportarea surselor de venit şi de la donatorii unor sume mai mici, pornind de la 75 de mii de lei.

Andrei Brighidin, reprezentant al Fundaţiei Est Europene, a menţionat că ideea ca partidele politice să fie finanţate şi din bugetul de stat a venit ca necesitate de a diminua influenţa unui grup restrâns de donatori asupra acestora prin banii acordaţi. Societatea civilă a propus diminuarea plafonului donaţiilor la 20 şi, respectiv, 40 de salarii medii pentru persoane fizice şi juridice. Dar aceste sugestii nu au fost acceptate de către deputaţi, care au majorat plafonul propus de 10 ori, până la 200 şi, respectiv, 400 de salarii medii, viciind astfel eficienţa legii.

Potrivit lui Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, cota de 0,2% din bugetul de stat, prevăzută în legislaţie pentru finanţarea partidelor, este exagerată când economia ţării este prea slabă şi în condiţiile în care şi plafonul donaţiilor este mult prea mare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/reprezentantii-societatii-civile-cer-revederea-modificarilor-la-legislatia-electorala-moldova-alegeri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19