Categories: SocialȘtiri

Reprezentanţii companiei care a fost acuzată ieri de diminuarea cantității de combustibil vîndut spune că este ţinta unui atac. VIDEO

Reprezentanţii companiei care a fost acuzată ieri de diminuarea cantității de combustibil vîndut spune că este ţinta unui atac. În cadrul unei confernişe de presă conducerea companiei mixte moldo-germane Tirex Petrol a declarat că descinderele de ieri au fost premeditate. Joachim Schreiber, preşedintele Consiliului de administraţie al Tirex-Petrol a declarat că în cei 12 ani de activitate nu au avut probleme cu legera în Republica Moldova. Acesta a spus că descinderea de ieri va da un semnal negativ investitorilor străini. Schreiber a spus că persoanele care au pus la cale descinderea de ieri ar trebui să aibă curajul şi să recunoască acest lucru. El a mai menţionat că are un sentiment amar legat de viitorul Republicii Moldovei ,dar şi de administraţia care permite asemenea acţiuni.
Conducerea companie a declarat că va întreprinde toţi paşii pentru aşi apăra reputaţia şi va cere compensarea prejudiciului cauzat.
Totodată directorul Tirex Petrol, Igor borş a declarat că toate staţiile de alimentare cu benzină sunt sigilate de reprezentanţii instanţelor de control, astfel diminuarea combustibilului vândut este tehnic imposibil de realizat. Compania mai acuză că imaginile video făcute publice de MAI din care se poate distinge compania la care au destines poliţiştii mascaţi de la Fulger, a fost un lucru premeditat.
Ieri MAI anunţa într-un comunicat că a efectuat percheziții la 17 stații PECO în cadrul unei cauze penale deschise în noiembrie 2012. Conform achizițiilor de probă efectuate de poliție, la aceste stații PECO avea loc diminuarea cantității de combustibil vîndut printr-o schemă frauduloasă.La fiecare 10 litri de benzină sau motorină, clientul primea cu 300-400 de mililitri mai puțin.

Adevărul.md scrie în pagina sa electronică că potrivit unor surse, de câteva luni proprietarii firmei duceau negocieri cu o mare companie petrolieră privind semnarea unei tranzacţii de vânzare-cumpărare. Atacul iar putea speria pe investitori sau ar putea duce la scăderea valorii companiei.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 ore ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

23 de ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago