Select your Top Menu from wp menus

Reprezentanţii autorităților și ai protestatarilor vor reveni mâine la negocieri

Liderii protestatarilor au anunțat, după discuțiile cu reprezentanţii majorităţii parlamentare, inclusiv cu președintele Parlamentului Andrian Candu, că i-au cerut acestuia să fie anulat votul de ieri din Legislativ pentru Guvernul Filip.

Liderul socialiştilor, Igor Dodon: „Am discutat cu cei care s-au prezentat ca majoritate parlamentară, deşi erau doar democrații și liberalii, și le-am adus la cunoștință poziția protestatarilor – dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Ni s-a promis că azi-seara sau mâine dimineață majoritatea parlamentară se întrunește şi mâine la ora 13.00 ne vor informa despre decizia pe care o vor lua.”

Liderul Partidului „DA”, Andrei Năstase: „Am insistat pe anularea votului [de învestitură] şi numirea unui guvern tehnocrat care să pregătească alegerile anticipate. De asemenea, am insistat pe referendumul de modificare a Constituţiei, idee neagreată de PD. Ieri şi astăzi printre protestatari am văzut provocatori, pe unii i-am scos cu mâna mea din mulţime. Poliţia trebuia să se ocupe de ei, nu doar să se preocupe de scoaterea unor deputaţi din clădire. Regretăm viloenţele nu doar asupra lui Mihai Ghimpu, inclusiv asupra unor doamne. Chemăm oamenii la proteste paşnice, aşa cum am făcut pe durata ultimului an.”

Un mapamond întreg și o lume întreagă consideră acest guvern legitim. Să muncească și deja în primele trei luni să aducă rezultate.

Preşedintele formaţiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi: „Majoritatea parlamentară este ilegală. Nu se face aşa cum s-a făcut ieri. Îmi asum responsabilitatea că am chemat oamenii în stradă, dar la proteste au fost şi oameni antrenaţi prin alte părţi. Noi protestăm paşnic, [guvernanţii] însă nu trebuie să-şi bată joc de noi. Să nu uite că 80% din cetăţeni vor alegeri anticipate.”

Valentin Dolganiuc, reprezentant Forumului civic ce reuneşte 60 de ONG-uri: „Oamenii au ieşit în stradă nu de bună voie, ci au fost scoşi de actuala clasă politică, care ieri a capturat toate instituţiile de stat. Guvernul este neligitim, iar puterea a fost uzurpată.”

Preşedintele Parlamentului Andrian Candu: „Importantă este comunicarea, deşi nu au fost identificate soluţii, deoarece abordările diferă. Facem apel la calm pentru absolut toţi, şi instituţii, şi persoane. Cei care s-au dedat ieri violenţelor vor trebui să răspundă, nu vor fi, Doamne fereşte, persecuţii politice. S-a pus la îndoială legitimitatea guvernului. Procedurile au fost respectate întocmai. Guvernul este sprijinit de partenerii Republicii Moldova şi noi îl considerăm destul de tehnocrat, cu mai puţine conexiuni politice. Sunt puţine motive pentru a organiza alegeri anticipate. Vom transmite mesajele şi argumentele protestatarilor majorităţii parlamentare şi mâine ne vom revedea pentru a continua dialogul. S-au făcut greşeli în guvernarea precedentă pe care noi le-am recunoscut. Se depun eforturi pentru a reporni tot ceea ce înseamnă guvernare calitativă. Un mapamond întreg și o lume întreagă consideră acest guvern legitim. Să muncească și deja în primele trei luni să aducă rezultate.”


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/reprezentantii-autoritatilor-si-ai-protestatarilor-vor-reveni-maine-la-negocieri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19