La sfârşitul săptămânii trecute coordonatorul pentru Republica Moldova al Ambasadei Finlandei la Bucureşti a vizitat Parohia „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei.În cadrul vizitei Maija Välivaara,ataşatul diplomatic a făcut cunoştinţă cu proiectele sociale implementate de către Asociaţia Umanitară „Filantropia Creştină”, dar şi cu activitatea doamnelor Jaana Pössi şi Niina Laine de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate „Karelia” din Joensuu, Finlanda, ce desfăşoară practica de studiu în cadrul asociaţiei.
Discuţiile purtate au dat naştere unor idei de colaborare dintre Ambasada Finlandei de la Bucureşti şi AU „Filantropia Creştină” în beneficiul persoanelor cu probleme sociale din Orhei. Ulterior oaspeţii din Finlanda au vizitat complexul cultural şi turistic Orheiul Vechi.
sursa: parohia.md