Categories: PoliticȘtiri

Renato Usatîi: Chiar de va fi numit un premier, alegerile anticipate sunt inevitabile

Preşedintele Partidului politic „Partidul Nostru” şi primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, este convins că alegeri parlamentare anticipate vor fi organizate anul viitor. Acesta afirmă că alegerile vor avea loc deoarece nu va fi posibil de ales şeful statului, iar după alegeri Republica Moldova va fi guvernată de către PPPN şi PSRM. Declaraţiile au fost făcute în cadrul Clubului de presă „Rezonanţa socială”, transmite IPN.

„Sunt sigur că vor fi alegeri anticipate în septembrie-octombrie 2016. Desigur, există două scenarii că se va alege un premier, primul scenariu prevede că va fi orice reprezentant din partea Partidului Democrat, iar al doilea scenariu e că va fi numit chiar Vlad Plahotniuc (ex-prim-vicepreşedinte al PDM – n.r.). Premierul va fi numit către 29-30 decembrie, când oamenii au mesele întinse de sărbători, când rudele de peste hotare sunt acasă, deoarece atunci oamenii nu vor ieşi să protesteze”, a spus politicianul.

Renato Usatîi a menţionat că scopul său astăzi e să se ajungă la alegeri anticipate. „Trei ani să stăm în opoziţie este exclus chiar dacă premier ar ajunge Plahotniuc. Nu vor reuşi să se menţină la putere atâta timp. Dacă vor reuşi să aleagă premierul, atunci cu preşedintele nu le va merge”, a mai spus liderul PPPN.

Renato Usatîi a menţionat că după alegeri ar putea face un anumit fel de parteneriat cu Igor Dodon, ca să formeze împreună majoritatea parlamentară şi să guverneze împreună. „Dar aceasta nu înseamnă că nu vom putea spre exemplu să-l numim pe Andrei Năstase, de la Platforma „Demnitate şi Adevăr”, procuror general, nu înseamnă că nu am putea discuta cu Igor Boţan, şi cu alţii din Platformă, acolo sunt şi oameni cu verticalitate”, a spus politicianul.

Renato Usatîi a răspuns celor care îi imputau că el îl critica doar pe Vlad Filat, nu şi pe Vlad Plahotniuc, spunând că nu este adevărat, că el îl consideră pe Plahotniuc „cel mai mare combinator din Republica Moldova”, care şi-a format un imperiu „din procurori, judecători şi mass-media” încă fiind pe lângă comunişti când aceştia erau la guvernare. Politicianul a spus că Vlad Plahotniuc ar putea fi oprit numai de revolta poporului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun. Orhei: pompierii au intervenit la salvarea unei vârstnice

În perioada 12-19 mai 2025, pompierii și salvatorii din cadrul DSE mun. Orhei și subdiviziunile…

o zi ago

În comuna Chiperceni va fi organizat turul 2 al alegerilor pentru funcția de primar

Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor pentru funcția de primar în comuna…

2 zile ago

Comunicat DSE mun. Orhei: pompierii au intervenit la lichidarea mai multor incendii

În perioada 05-12 mai 2025, pompierii și salvatorii din cadrul DSE mun. Orhei și subdiviziunile…

o săptămână ago

FMF a amendat Milsami din cauza fanilor clubului din Orhei

Comisia de Disciplină a FMF a analizat abaterile disciplinare comise în cadrul etapei a 8-a…

o săptămână ago

La Orhei de 9 mai fiecare a fost cu ziua sa

Două manifestații separate au avut loc practic concomitant la Orhei, de cele două zile marcate…

2 săptămâni ago