Select your Top Menu from wp menus

Renato Usatîi: Astăzi va avea loc o şedinţă a Parlamentului închisă

Preşedintele Nicolae Timofti ar putea fi demis în cadrul unei şedinţe speciale a Parlamentului, care se va desfăşura cu uşile închise chiar astăzi, 14 ianuarie, începând cu ora 14.00. Despre aceasta a anunţat liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, în cadrul unei acţiuni de protest organizată în faţa legislativului, transmite IPN.

Liderul PPPN a mai declarat că în prezent se caută deputaţi, care ar fi gata să voteze demiterea preşedintelui Nicolae Timofti. Potrivit lui Usatîi, după posibila demitere a şefului statului, Andrian Candu va deveni preşedinte interimar şi-l va desemna drept candidat pentru funcţia de premier pe Vlad Plahotniuc.

Pentru a evita acest scenariu, Renato Usatîi a menţionat că vor fi organizate manifestaţii în masă, iar coloanele de oameni vor bloca o posibilă şedinţă de învestire a guvernului. „Trebuie să se organizeze o acţiune de protest de amploare pentru a demonstra că oamenii îşi doresc alegeri parlamentare anticipate”, a mai precizat politicianul.

Susţinătorii PPPN, în frunte cu Renato Usatîi, au protestat în faţa Parlamentului împotriva celei de-a doua înaintări a lui Vlad Plahotniuc la funcţia de premier. Totodată, protestatarii şi-au exprimat susţinerea faţă de preşedintele ţării şi au scandat „Jos Plahotniuc”. Organizatorii protestului susţin că manifestanţii intenţionează să rămână în faţa Parlamentului până la ora 14.00, atunci când va începe şedinţa închisă a Parlamntului.

Pe scena din faţa Parlamentului a urcat şi liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon. Acesta a reamintit că sâmbătă, 16 ianuarie, socialiştii vor organiza o acţiune amplă de protest în cadrul căreia vor scanda „Vrem alegeri anticipate”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/renato-usatii-astazi-va-avea-loc-o-sedinta-a-parlamentului-inchisa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19