Europarlamentarul PNL, Renate Weber, taxează într-un interviu la RFI declaraţiile ministrului rus de Externe la adresa Moldovei. Ea crede că „se simte de fapt ameninţarea din spatele acestor declaraţii”. Rusia va garanta integritatea teritorială a Republicii Moldova dacă această ţară menţine statutul de neutralitate şi acordă un statut special Transnistriei, a afirmat Serghei Lavrov.
În opinia Renatei Weber, „cu siguranţă că bine nu poţi să te simţi când vezi astfel de declaraţii din partea Rusiei, pentru că se simte de fapt ameninţarea din spatele acestor declaraţii. Pe de altă parte, mie mi se pare cinic să vii să-mi vorbeşti de un statut special pentru Transnistria, câtă vreme Guvernul de la Chişinău nu mai are controlul asupra Transnistriei de foarte multă vreme. Controlul de facto nu este la Chişinău şi drept urmare, am văzut ce se întâmplă în Transnistria, inclusiv abuzuri împotriva populaţiei române din Transnistria. Dar fără doar şi poate, pentru Rusia într-adevăr, cred că este de maximă importanţă ca Moldova să-şi păstreze neutralitatea şi am văzut zilele trecute o declaraţie a preşedintelui Republicii Moldova, care vorbea inclusiv de posibilitatea de a reconsidera această neutralitate, care-i consfinţită în Constituţie”.
Pentru Renate Weber, Chişinăul se comportă demn, în actualul context regional legat de criza din Ucraina: „Mi se pare că Republica Moldova e o ţară care se comportă extrem de demn în acest moment. Nu are cum să fie simplu să fii la mijloc în această situaţie şi să ştii într-adevăr cât de puternică este ameninţarea în ceea ce te priveşte şi totuşi este o ţară care a făcut o opţiune pentru Vest, pentru Uniunea Europeană, a făcut eforturi pentru a se reforma. Iarăşi, nu e simplu, pentru că ştim şi acolo şi problemele economice şi problemele de corupţie. Sigur că e complicat, dar a făcut eforturi în acest sens. Cred că a avut şi şansa unui prim-ministru acum care e foarte hotărât să-şi ducă ţara spre Uniunea Europeană şi cred într-adevăr că merită din plin să fie susţinută şi de România şi de Uniunea Europeană şi în general, cred că la nivelul Uniunii Europene se observă această dorinţă de a avea Moldova alături”.
continuarea pe rfi.ro