Reluarea investigațiilor procurorilor într-un episod al „fraudei bancare” – contestată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a reluat urmărirea penală într-un episod al dosarului denumit generic „frauda bancară” – episod care vizează Banca Socială, în privința căruia urmărirea a fost clasată în iunie 2021.Episodul care procurorii au reînceput să-l investigheze ține de prejudicii cauzate statului de ordinul zecilor de milioane de lei. Procuratura menționează că motivele clasării anterioare a dosarului nu a avut la bază considerente ale hotărârii Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2018, care a respins un demers formulat împotriva acțiunilor Băncii Sociale de recuperare a banilor din „frauda bancară.” În fond, autoritatea judecătorească a constatat că contractul vizat în dosar era fictiv și a fost elaborat cu intenția de a crea obligații artificiale și de a crea bani.Acum, reluarea urmăririi penale din ianuarie 2022, dispusă de procurorul-șef interimar al PCCOCS, a fost contestată la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Contestarea a fost depusă de către o persoană care nu este parte în dosar și căreia nu-i fusese atribuit vreun statut procesual de către procurorii PCCOCS. Totuși, judecătorul i-a satisfăcut demersul și a dispus încetarea urmăririi penale, prin încheierea pronunțată luni, 8 august curent. Procurorii PCCOCS urmează să o conteste la Curtea de Apel Chișinău, în vederea continuării investigării acestui episod al „fraudei bancare,” astfel încât persoanele care se fac vinovate să fie trase la răspundere, chiar dacă ar beneficia de influențe necorespunzătoare în sistemul justiției.
10 august 2022
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

3 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

3 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

3 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

4 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

5 zile ago