Categories: EconomicSocialȘtiri

Regimul de carantină | Autoritățile locale au fost surprinse nepregătite financiar și cu stocurile de produse sanitare: Nu știm cum să reacționăm, așteptăm clarități de la Guvern

Comisia pentru Situații Excepționale a abrogat mai multe hotărâri ale comisiilor locale și a instituit oficial regim de carantină doar în satele Bălceana și Sofia din raionul Hâncești, unde s-au depistat până acum 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Primarii consideră că dispoziția autorităților centrale este confuză și interpretabilă. Ei au cerut să fie ghidați în aplicarea hotărârilor de la Chișinău.

Luni seară, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus anularea deciziilor luate de comisiile locale care contravin Hotărârii Parlamentului privind decretarea stării de urgență. La Bălceana și Sofia a fost introdus oficial regimul de carantină. Astfel, comisiile locale vor trebui să înainteze fiecare propunere argumentat comisiei centrale.

Primarul satului Șelemet din raionul Cimișlia, Tatiana Badan, care este și președintă a Congresului Autorităților Locale, consideră că dispoziția este una interpretabilă și necesită precizări, iată de ce ea a solicitat un comentariu de la comisia raională. Potrivit Tatianei Badan, autoritățile locale au fost surprinse nepregătite de epidemie din punct de vedere financiar, dar mai ales în ceea ce ține de stocurile de produse sanitare din localități. Primăriile lucrează în regim închis, iar unii angajați au fost trimiși în concediu.

Ne conformăm, dar avem foarte multe confuzii, noi am solicitat să ni se dea răspunsuri la anumite întrebări pentru că nu știm cum să reacționăm. Așteptăm claritate din partea Guvernului și a Comisei pentru Situații Excepționale.”

Tatiana Badan consideră că pentru a preveni răspândirea este nevoie de o mobilizare socială, ea le recomandă celor plecați peste hotare să își telefoneze rudele și părinții și să îi roage să stea în casă.

Săptămâna trecută, o situație confuză s-a produs la Sângerei, unde comisia locală a decis instituirea carantinei, însă hotărârea nu a fost susținută de autoritățile raionale.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

o săptămână ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o săptămână ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o săptămână ago