Select your Top Menu from wp menus

Reghina Apostolova, reţinută în parcul Ivanos VIDEO

Deputata din fractiunea Partidului „Sor”, Reghina Apostolova, a fost reţinută, ca şi colega sa – Marina Tauber, la Orhei. Reţinerea s-a produs însă în altă parte, în parcul Ivanos . Potrivit spuselor lui Apostolova, aceasta trebuia să aibă acolo o „şedinţă” cu orheienii. În afară de ea, în parc se aflau încă doi colegi de-ai ei din fracţiunea parlamentară a lui Sor, iar Apostolova, in timpul descinderii oamenilor legii, se refugiase în una din maşinile cu care deputaţii au venit la Orhei.

In imaginile video, publicate pe Youtube de Partidul „Sor”, sunt arătate secvenţe atât de la reţinerea lui Tauber, pe strada 31 August din cartierul de la intrarea în Orhei, Slobozia Doamnei, cât si de la reţinerea lui Apostolova în parcul Ivanos, care se afla în centrul oraşului. Imaginile includ şi momente în care două procuroare de la CNA le solicită lui Tauber şi Apostolova să se conformeze procedurilor legale, prevăzute pentru astfel de situaţii.

Potrivit informaţiilor ulterior apărute în presă, Reghina Apostolova, care ar avea diabet, s-ar fi simţit rău în timpul audierilor la CNA şi a fost transportată la spital.

În după amiaza zilei de astăzi, procurorul general interimar Dumitru Robu a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii parlamentare a deputatelor Marina Tauber şi Reghina Apostolova, pentru că acestea să fie cercetate privind implicarea în frauda bancară.

„Au fost administrate probe care demonstrează faptul că Tauber şi Apostolova, începând cu 17 august 2012, au participat activ la pregătirea fraudei la instituţiile financiare în interesul grupului criminal condus de Şor”, a spus Robu.