Regele Mihai va fi sarbatorit joi, cu ocazia implinirii a 91 de ani, printr-o serie de evenimente.
De la ora 11:00, regele va lua parte la ceremonia inaugurarii Piatetei Regelui, aflata la intersectia soselei Kiseleff cu strada arhitect Ion Mincu. De la ora 12:00 va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti, scrie hotnews.ro
Dupa-amiaza, regele Mihai si principesa Margareta vor decora o serie de personalitati din Romania si din Europa, fostul suveran urmand ca seara sa participe la concertul de gala de la Ateneul Roman organizat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei pentru strangerea de fonduri destinate tinerilor cu talent artistic, potrivit programului anuntat de Casa Regala.
In cadrul ceremoniilor organizate timp de mai multe zile cu ocazia aniversarii sale, Majestatea Sa Regele a primit, miercuri, ,,Emblema de Onoare” intr-o ceremonie organizata de Ziua Armatei, la Palatul Elisabeta. In 23 octombrie, regele Mihai I a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Bucuresti.
Principalele momente din viata fostului suveran al Romaniei
Mihai I, rege al Romaniei (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), principe al Romaniei, fost principe de Hohenzollern, in perioada domniei tatalui sau, regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al Romaniei intre 20 iulie 1927 si 8 iunie 1930, precum si intre 6 septembrie 1940 si 30 decembrie 1947.
Stra-stranepot al reginei Victoria a Marii Britanii si var de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a, Mihai este una dintre ultimele figuri publice in viata din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, scrie Agerpres.
Mihai a devenit pentru prima data rege al Romaniei dupa moartea bunicului sau Ferdinand, in urma renuntarii la tron a lui Carol al II-lea, in decembrie 1925. Detronat de tatal sau dupa doar trei ani de domnie sub regenta, a reprimit coroana un deceniu mai tarziu, dupa abdicarea fortata a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul progerman al maresalului Ion Antonescu.
La 10 mai 1941, de Ziua nationala a Romaniei, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost inaltat la gradul de maresal, bastonul fiindu-i inmanat de conducatorul statului.
Dupa colaborarea Romaniei cu Germania in al Doilea Razboi Mondial si dupa ce fortele sovietice au patruns pe teritoriul Romaniei, regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. Regele s-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946, dar a fost constrans sa abdice la 30 decembrie 1947 si s-a stabilit la Versoix (Elvetia).
sursa: hotnews-ro