Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, organizație ce reunește primari din majoritatea partidelor politice, se declară împotriva intenției autorităților de a reduce numărul de primării în cadrul preconizatei reforme administrative. Republica Moldova şi-a asumat în faţa partenerilor externi să reducă aparatul birocratic numeros şi ineficient, măsură ce include inclusiv reforma administrativ-teritorială. Printre conceptele supuse dezbaterii sunt diminuarea numărului de primării, de la aproape 900 la 300 sau chiar la 100. Iurie Ciocan, şeful Centrului de implementare a reformelor din cadrul guvernului, spune că discuţiile pe marginea reformei teritoriale nu au legături cu eventualele circumscrimţii ce ar urma să apară dacă va fi schimbat sistemul electoral
sursa: europalibera.org