Select your Top Menu from wp menus

Referendumul pentru strămutarea Pieţei din centrul Orheiului, CONCOMITENT cu alegerile prezidenţiale? FOTO

Data referendumului  local privind mutarea Pieței centrale din Orhei ar putea fi mutată din 17 iulie pe  30 octombrie, desfăşurîndu-se concomitent cu alegerile prezidențiale. Despre aceasta au aflat comercianţii care activează în cadrul Pieţei centrale şi care au fost invitaţi luni, 13 iunie, la o întâlnire cu conducerea oraşului.
Întrunirea s-a desfăşurat  în sala mare a Primăriei, cu participarea viceprimarilor  Reghina Apostolova şi Viorel Dandara, consilierului orăşenesc Pavel Verejan (autorul proiectului deciziei de strămutare pieţei)  şi directorului Î.M Achiziții, Comerţ  și Piețe,  Eduard Ţepordei.
Organizatorii întâlnirii le-au spus comercianţilor ca piaţa trebuie strămutata din cauza multor neajunsuri pentru care au emis prescripţii  Centrul de Sănătate Publică şi  Direcţia Situaţii Excepţionale Orhei.
Potrviti edililor orheieni, pentru remedierea neajunsurilor ar fi nevoie de peste 2 milioane de lei, iar după aceasta în jur de  40% din comercianţi nu vor mai avea locuri în această piaţă.
Totodată, oficialii au descris avantajele construcţiei unei pieţe moderne într-un alt loc,  mai îndepărtat  de centrul oraşului.
Din partea comercianţilor prezenţi la întâlnire au răsunat nemulţumiri pentru faptul că trebuie să părăsească un loc convenabil, pe care l-au amenajat din surse proprii şi reproşuri pentru faptul că autorităţile nu s-au consultat cu oamenii şi au formulat în mod tendenţios întrebarea pentru viitorul referendum. Comercianţilor nu le este clar nici ce se va întâmpla în cazul în care  în cadrul referendumului va fi  respinsă ideea strămutării  pieţei.
În timp ce reprezentanţii puterii au declarat că este bine că  terenul pe care va fi construită piaţa va aparţine autorităţilor publice locale, comercianţii si-au exprimat temerea pentru pericolul inundaţiilor la care va fi expusă piaţa amplasată pe şesul din partea estică a oraşului.
De notat că întâlnirea de la Primăria Orhei a fost  una neprietenoasă cu presa.  Purtătoarea de cuvânt a primarului Ilan Șor, Alina Șargu,  i-a cerut  redactorului Radio Orhei să nu facă înregistrări video   și să părăsească sala. Şargu a invocat o aşa zisă lipsă a  acreditării,  faptul că ședința este una închisă  și că nici Jurnal TV nu i s-a permis accesul în sală. Angajata primarului a mai avertizat  că va apela la serviciul de pază. Totuşi, incidentul s-a consumat fără ca  avertismentul  să fie pus în aplicare.
  • intalnire referendum Orhei 1
  • intalnire referendum Orhei 2
  • intalnire referendum Orhei 3
  • intalnire referendum Orhei 4
  • intalnire referendum Orhei 5
  • intalnire referendum Orhei 6

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/referendumul-pentru-stramutarea-pietei-din-centrul-orheiului-concomitent-cu-alegerile-prezidentiale-foto/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19