Categories: PoliticȘtiri

Referendumul contra lui Chirtoacă se întoarce CONTRA lui Leancă

Liderul PL, Mihai Ghimpu, ameninţă că îşi va retrage sematura de pe Acordul de parteneriat a între  de la Alianţa de Guvernare şi Iurie Leancă, dacă PPEM nu va renunţa la referendumul de demitele a primarului Chişinăului,  Dorin Chirtoacă.

În cadrul emisiunii la N4, Ghimpu a spus că liderul PPEM, Iurie Lenca mai are 2-3 zile pentru a face acest lucru. Liberalul spune că a anunţat deja de două ori această decizie celor care i-au garantat, dar că vede că se „umblă cu referendumul”.

Ghimpu a declarat că  retragerea semnăturii sale de pe Acordul de parteneriat al Alianţei de guvernare cu PPEM, va  însemna că Iurie Leancă nu va mai fi președinte al  Consiliului comitetului de cooperare și integrare cu Uniunea Europeană. “Anterior, Președinte  era Andiran Candu. Lui Leancă i s-a dat așa, că el nu poate dacă nu are o funcție, să poată spune că a fost un simplu Președinte sau Prim-ministru”, a spus Mihail Ghimpu. Potrivit lui, acţiunile în privinţa lui Leancă au fost dea coordonate în Coaliția de Guvernare.

Amintim că pe 29 iulie 2016, majoritatea parlamentară a semnat un acord cu cei doi deputați ai PPEM din Legislativul republicii. Totuși, Iurie Leancă  insistă în continuare că formațiunea sa este un partid de opoziție.

În acelaşi timp, consilierii municipali ai PPEM, împreună cu Partidul Socialiștilor, Partidul Nostrul și consilieri neafiliați susțin ideea referendumului de demitere al actualului primar al Chișinăului, liberalului Dorin Chirtoacă.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago