Fostul ministru al finanțelor Veaceslav Negruță, într-o postare pe blogul său vine cu mai multe ”recomandări” în adresa celor care se află la cârma țării, pe care le face în contextul informațiilor privind plasarea găurii de cca 14 mld de lei dispărute din BEM, Banca Socială și Unibank pe umerii cetățenilor moldoveni.
”După ce au fost descărcate peste contribuabili şi plătitori de taxe toate intenţiile guvernanţilor pentru următorii 25 de ani aşa-mi vine să le recomand celor “aleşi” dintre noi:
- Să vândă fotoliile de sub ei şi să treacă la taburete, din cele vândute la intrare la Tracom,
- Să vândă maşinile cumpărate cu duiumul din bani publici în ultimii doi ani şi să treacă la biciclete cumpărate din bani proprii, că s-au umplut curţile multor instituţii cu maşini, de nici şoferi nu mai ajung.
- Să vorbească doar la telefoane fixe, că ne costă prea mult „mobil”-izarea lor în interesul facilitării comunicării între ei,
- Să nu mai plece în deplasări peste hotare la rude de sărbători de Paşti, acoperite ca vizite de lucru; să lucreze cu ambasadorii aflaţi aici pentru început,
- Să fie lipsiţi de paşapoarte diplomatice, şi chiar de celea cu cip, şi să fie condamnaţi la 25 de ani să plătească impozite aici, chiar şi din off-shore-urile cu care au împânzit şi au zăpăcit o lume întreagă,
- Să caute şi să găsească, să convingă şi să readucă tot ce a plecat şi n-a mai revenit,
Termenul şi constrângerile enumerate mai sus pot fi reduse pe măsura readucerii acasă a tot ce aparţine cetăţenilor.
Când astfel de aleşi sunt tot mai mulţi, iar din cei care încă mai sunt contribuabili – tot mai puţini, – nu văd alte măsuri decât din cele care să-i (îm)puţin-tească pe primii.”, scrie Negruță pe blogul său.
sursa: https://vnegruta.wordpress.com/