Categories: PoliticȘtiri

Recomandările Comisiei de la Veneția au fost luate în calcul, opinii

Recomandările Comisiei de la Veneția privind proiectul creării sistemului electoral mixt în Republica Moldova au fost luate în calcul, cu excepția punctului ce ține de consens. Declarația în acest sens a fost făcută de analistul politic, Corneliu Ciurea, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziunea Publika TV, citat de IPN.

Potrivit analistului, într-o societate ca Republica Moldova nu poate să existe consens. „Toate recomandările Comisie de la Veneția au fost luate în calcul. S-au găsit soluții pentru ca să fie rezolvată problema croirii circumscripțiilor electorale inclusiv în UTA Găgăuzia și în regiunea transnistreană, să fie stimulată participarea femeilor și alocațiile pentru participarea în campanie să fie cumva clarificate”, a declarat Corneliu Ciurea.

Directorul Centrului de Resurse Juridice pentru Drepturile Omului (CREDO), Sergiu Ostaf, a menționat că instituția pe care o conduce a efectuat un raport despre faptul cum ar trebui să arate un sistem electoral fucnțional. „Sistemul actual nu produce efectele pe care ni le-am dorit cu toții timp de 25 de ani și atunci am propus câteva soluții alternative. Soluția noastră a fost diferită de cea implementată la moment. Și noi am pledat pentru un sistem mixt, doar că unul cuprinzător”, a spus Sergiu Ostaf.

Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice și Politice din cadrul Academiei de Științe, Victor Juc, a menționat că dezbaterile asupra proiectului au fost bune, doar că autoritățile mai puțin au ținut cont de propunerile făcute. „Eu nu consider că s-a reușit obținerea unui text optimal, nici nu poate să fie obținut un asemenea text mai ales că sunt dificultăți inerente sistemului mixt aplicat în Republica Moldova”, a opinat Victor Juc.

Potrivit analistului media, Cristian Tabără, consultările vizavi de proiectul privind schimbarea sistemului electoral trebuiau făcute, indiferent de cerințele din Vest, pentru a cunoaște care este dorința societății moldovenești, a alegătorului, cum anume reacționează la o posibilă schimbare mediul politic și alte categorii ale societății moldovenești.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago