Select your Top Menu from wp menus

Recomandare UE: Aducerea în fața justiției a tuturor celor implicați în frauda bancară

Comitetul Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, întrunit ieri, 22 mai, într-o reuniune la Chişinău, a adoptat o declaraţie în care se spune că Moldova are nevoie de o luptă reală împotriva corupției, îndeosebi împotriva celeia care există la nivel înalt. Totodată, instituțiile statului trebuie depolitizate, iar tempoul lent de punere în aplicare a pachetului de legi privind integritatea subliniază necesitatea de a asigura un proces vigilent de selecție a conducerii și inspectorilor Autorităţii Naționale de Integritate, transmite IPN.
În cadrul reuniunii, Andi Cristea, din numele Parlamentului European și Mihai Ghimpu, din numele Parlamentului Republicii Moldova, au pledat pentru includerea în declaraţie a unei recomandări care prevede realizarea unei noi strategii de reformă a justiției. În declaraţie se vorbeşte despre necesitatea unor acţiuni imediate de a-i chema în fața justiției pe toţi cei vinovaţi de frauda bancară. Totodată, este exprimată dezamăgirea privind lipsa de progrese în dosarele care au urmat după publicarea rezultatelor primei faze a investigației Kroll.
Comitetul Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova subliniază faptul că reforma sistemului electoral ar trebui să fie hotărâtă în baza unor consultări largi în societate și a unui consens larg între forțele politice.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/recomandare-ue-aducerea-in-fata-justitiei-a-tuturor-celor-implicati-in-frauda-bancara/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19