Select your Top Menu from wp menus

Realităţi şi perspective în dezvoltarea antreprenoriatului feminin

Femeile întâmpină un şir de dificultăţi atunci când iniţiază sau desfăşoară afaceri. Acestea invocă faptul că dispun de prea puţin timp pentru business din cauza responsabilităţilor casnice, că întâmpină dificultăţi la accesarea fondurilor şi contractarea creditelor, dar şi faptul că în ţară predomină antreprenoriatul masculin. Despre aceasta s-a vorbit la o masă rotundă organizată de către Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, transmite IPN.

Elena Aculai, cercetător ştiinţific principal INCE, a declarat că au fost stabilite mai multe priorităţi, printre care necesitatea de a îmbunătăţi accesul femeilor la diverse surse financiare, de educare şi consultanţă. Accesul la instruiri urmează să îmbunătăţească accesul femeilor antreprenoare la diverse fonduri. O altă prioritate, menţionată ţine de cadrul legislativ, care trebuie să se refere în ansamblu la antreprenoriat, însă să conţină şi prevederi specifice, cu măsuri de susţinere a femeilor de afaceri.

O altă necesitate subliniată este consolidarea femeilor de afaceri, pentru că businessul per general este dispersat, dar cel feminin în mod special. Consolidarea şi cooperarea femeilor de afaceri în cadrul unei platforme ar facilita dialogul cu autorităţile publice. La fel, e nevoie de a stimula activismul femeilor în societate, pentru că se cunoaşte că astăzi femeile, din cauza multiplelor responsabilităţi casnice, dispun de foarte puţin timp pentru a dezvolta afaceri, fapt ce le împiedică să devină independente financiar.

Prezentă la eveniment, preşedinta Clubului Femeilor Întreprinzătoare „Artemida”, Stalina Costeţchi, a spus că, şi atunci când iniţiază afaceri, femeia nu renunţă niciodată la obligaţiile de familie şi astfel este automat pusă în condiţii inegale în raport cu bărbatul. De regulă, femeile când se lansează în afaceri optează pentru nişe mai puţin solicitate şi, de aceea, au nevoie de instruiri. Cât ţine de antreprenoriat la general, Stalina Costeţchi a menţionat că actualmente condiţiile de activitate sunt diferite faţă de acum şapte ani. Se poate sublinia că s-a mai redus din presiunea asupra oamenilor de afaceri, fapt care le-a permis cât de cât agenţilor economici să se mobilizeze, să dorească să lucreze şi să contribuie la dezvoltarea economică a statului

Natalia Jelescu, care intenţionează să se lanseze în afaceri, a vorbit despre dificultăţile pe care le întâmpină. În context, femeia a spus că sunt necesare programe de creditate în condiţii avantajoase.  La fel, ar fi binevenite serviciile de consultanţă prestate de către stat, întrucât cele oferite de sectorul privat sunt extrem de costisitoare.

Din numărul total al femeilor antrenate în prezent în câmpul muncii 75% sunt salariate ale unor instituţii şi întreprinderi, nu ocupă posturi de conducere. Iar salariul lor este cu peste 12% mai mic decât cel al bărbaţilor.  Potrivit Strategiei de dezvoltarea a întreprinderilor mici şi mijlocii pe anii 2012-2020, până în 2020 urmează să fie lansate circa 350 de întreprinderi noi conduse de femei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/realitati-si-perspective-in-dezvoltarea-antreprenoriatului-feminin/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19