Categories: PoliticȘtiri

Reacția UE privind alegerile prezidențiale din Republica Moldova

La 1 noiembrie au avut loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Alegătorii moldoveni și-au demonstrat angajamentul față de democrație în ciuda contextului dificil generat de pandemia COVID-19.

Uniunea Europeană ia act privind constatările și concluziile preliminare ale Misiunii de Observare a Alegerilor OSCE / ODIHR, inclusiv în ceea ce privește organizarea generală a alegerilor, lacunele juridice care au subminat eficacitatea supravegherii financiare a campaniei și soluționarea litigiilor electorale, natura competitivă a campaniei, peisajul mediatic, acuzațiile de cumpărare a voturilor, transportul ilegal al alegătorilor și accesul acestora la secțiile de votare.

UE va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile în perioada de până la cel de-al doilea tur de scrutin, precum și în timpul acestuia. Trebuie evitate practicile care nu corespund angajamentelor OSCE și altor obligații și standarde internaționale privind alegerile democratice. UE se așteaptă ca autoritățile Republicii Moldova să continue să faciliteze munca nestingherită a observatorilor electorali internaționali și naționali.

Uniunea Europeană sprijină pe deplin consolidarea instituțiilor democratice din Republica Moldova și subliniază că respectarea dreptului tuturor alegătorilor de a-și exprima voința în alegeri credibile, incluzive și transparente este un principiu democratic fundamental care se află, de asemenea, în la baza Acordului de Asociere UE – Republica Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago