Select your Top Menu from wp menus

Re-VENIRE: şef nou-vechi în FRUNTEA Direcţiei Construcţii Orhei VIDEO

Secția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri (SCGCD) din cadrul Consilului Raional (CR) Orhei are un şef nou. Este, de fapt, o persoană care a mai ocupat această funcţie, până la alegerie locale din 2007.

În cadrul şedinţei în plen de săptămâna trecută, consilierii raionali l-au confirmat în funcţia de şef al SCGCD pe Ion Cocîrlă. Pentru această candidatură, care a fost selectată în urma unui concurs, au votat 30 din cei 35 de consilieri raionali.

Înainte de votare, consilierul Valeriu Covaş  (PPEM) şi-a exprimat speranţa că Ion Cocîrlă va avea o atitudine diferită faţă de cum a fost în perioada de până în anul 2007, când a mai ocupat funcţia respectivă. Covaş a amintit şi despre câteva cazuri, când lucrările de constucţii trezeau suspiciuni privind utilizarea banilor publici.
Un alt consilier, Vladimir Bobeică (PDM) a declarat că susţine candidatura lui Cocîrlă, chiar dacă aceasta a fost propusă fără a fi discutată la Biroul Politic al Organizaţiei teritoriale a PDM.

Ion Cocârlă a fost şef al Direcţie Construcţii în perioada când PCRM avea o reprezentare numeroasă în CR Orhei, iar raionul era condus de Evgheni Pisov. După înfângerea PCRM în alegerile locale din 2007, Ion Cocârlă a fost consilier din partea acestei formaţiuni. In anul 2010, împreună cu alţi câţiva consilieri, a anunţat că îi părăseşte pe comunişti. În prezent este secretar al Organizaţiei raionale a PDM.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/re-venire-sef-nou-vechi-in-fruntea-directiei-constructii-orhei-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19