Două din cele trei cariere de calcar din oraşul Orhei au fost obligate să-și întrerupă activitatea în 2016. Motivul: autoritățile locale, în frunte cu Ilan Șor, primarul anchetat penal în dosarul „Jaful secolului”, au revendicat în instanță retragerea dreptului de folosință asupra terenurilor. În timp ce proprietarii exploatărilor închise denunță un șantaj şi chiar o tentativă de preluare a afacerilor, singura carieră care a oferit gratuit pietriș pentru lucrările de reparaţie iniţiate de edil îşi continuă nestingherit activitatea.
Trei cariere de piatră de calcar deschise cu zeci de ani în urmă pe dealurile din estul Orheiului sunt exploatate de ceva vreme de tot atâtea companii private. Anul trecut, două dintre ele – Cariera Ivanos SRL, care gestionează mina „Ivanos”, și Ordonatcom SRL, care exploatează zăcământul „Slobodca II” – au devenit brusc indezirabile pentru autoritățile locale. Primarul și Consiliul Orășenesc (CO) au cerut în instanță retragerea dreptului de folosință asupra terenurilor pe care sunt amplasate carierele.
Cea de-a treia companie, Pietrișcom SRL, de care aparţine cariera „Slobodca”, nu riscă un proces similar, cu toate că, la fel ca Ordonatcom SRL, a intrat în gestiunea terenului printr-un contract de posesiune, semnat în anul 2014.
„Cu mine nu se judecă nimeni. Drumurile în [cartierul] Slobozia Doamnei îs reparate de mine, biserica îi ajutată, grădiniţa de copii îi ajutată, bătrânii bolnavi și casa de copii, la fel”, declară Zaharia Cozma, șeful Pietrișcom SRL, care anterior a recunoscut reporterilor Ziarului de Gardă că a livrat gratuit amestec de pietriş pentru reparaţia unei străzi din Orhei.
Dosarul „Cariera Ivanos”
Primul proces a fost deschis de CO Orhei la sfârșitul lunii mai 2016, împotriva Cariera Ivanos SRL. În toamnă, firma și-a oprit activitatea în urma unei încheieri a Curții de Apel, care a fost menţinută de Curtea Supremă de Justiţie, printr-o decizie emisă pe 11 ianuarie 2017.
Compania a fost acuzată public de către autorități că deține ilegal cele 42 de hectare de teren, că nu achită taxele datorate bugetului local și că exploziile controlate efectuate pe teritoriul carierei deteriorează casele orheienilor.
Într-o conferință de presă, viceprimarul Viorel Dandara a anunţat că, după recuperarea terenului de la firma privată, cariera va fi gestionată de o întreprindere municipală, iar veniturile vor fi direcționate către compensarea serviciilor comunale ale orheienilor.
În replică, tot în cadrul unei conferințe de presă, proprietarii carierei „Ivanos” au acuzat autorităţile că manipulează opinia publică și că vor să le preia abuziv afacerea. Ei susțin că problemele au început după ce au refuzat să doneze pietriş pentru proiectele pe care Ilan Şor le derulează nu doar la Orhei, ci şi la Aeroportul Internaţional Chişinău.
Dosarul „Ordonatcom”
Tot la sfârşitul lunii mai, la doar o zi de la depunerea în instanță a acțiunii împotriva Cariera Ivanos SRL, Primăria Orhei a înștiințat, printr-o notificare, și Ordonatcom SRL despre rezilierea contractului de posesie/folosinţă a terenului pentru exploatări miniere amplasat în vecinătatea cartierului Slobozia Doamnei. Contractul pentru lotul de 10 hectare pe care se află cariera „Slobodca-II” fusese semnat în aprilie 2014, în baza unei Decizii a CO Orhei.
Potrivit contractului, Primăria poate cere rezilierea contractului „în cazul necesității unității administrativ teritoriale”, lucru invocat de viceprimarul Reghina Apostolova în notificarea din 27 mai 2016.
notificare by Orhei on Scribd
Solicitată să precizeze pentru ce necesităţi ale oraşului s-a decis rezilierea contractului cu Ordonatcom SRL, Apostolova a spus să-l contactăm pe Serghei Labliuc, juristul care se ocupă de caz. Acesta a refuzat, însă, să facă careva declarații.
În noiembrie, Ordonatcom SRL a fost acționată în judecată, iar în decembrie Judecătoria Orhei a interzis extracţia calcarului din cariera „Slobodca-II”.
Potrivit lui Ion Dolgu, manager şef al Ordonatcom SRL, prima cerere în judecată a fost depusă încă la 8 septembrie, avându-l ca reclamant doar pe primarul or. Orhei. Cererea nu a fost, însă, admisă. Ulterior, pe 25 octombrie, viceprimarul Viorel Dandara a dispus angajarea lui Serghei Labliuc în funcţia de jurist. În aceeaşi zi, Ilan Şor, care se afla în arest la domiciliu, i-a eliberat lui Labliuc procura ca să-l reprezinte în instanță. Serghei Labliuc este reprezentantul autorităţilor locale şi în procesul contra Cariera Ivanos SRL.
Procura Sor Labliuc by Orhei on Scribd
În campania pentru alegerile locale din vara anului 2015, același Labliuc a reprezentat, în bază de procură, MSPR „Ravnopravie” (redenumită ulterior în Partidul „Șor”). Din partea acestei formaţiuni au candidat Ilan Şor, la funcţia de primar, şi pretendenţii la funcţia de consilier care, în prezent, formează în Consiliul local fracţiunea majoritară „Pentru Orhei”.
Şedinţă extraordinară şi hotărâri suplimentare
Pe 9 decembrie, la doar o zi de la decizia Judecătoriei Orhei în cazul Ordonatcom SRL, CO Orhei a decis, într-o ședință extraordinară, retragerea terenului „din posesia nelegimită” a firmei. O hotărâre similară a fost adoptată și în cazul Cariera Ivanos SRL.
Cele două proiecte de decizii au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi a ședinței, la propunerea liderului fracțiunii majoritare „Pentru Orhei”, Pavel Verejanu. Mai mult, acestea au fost aprobate doar cu voturile celor 14 consilieri ai fracțiunii. Consilierii opoziției părăsiseră deja sala de ședință, în semn de protest față de modul în care aprobă deciziile echipa lui Ilan Șor. „Mi se creează impresia că sunt selective (deciziile – n.r.), după principiul: Cine e cu noi – are, cine nu e cu noi – nu”, a spus consilierul Iurie Lupacescu.
Prezent la ședință, conducătorul Ordonatcom SRL, Ion Dolgu, nu a reuşit să-i convingă pe consilierii majoritari că terenul se află în folosinţă legitimă. Iar reprezentantul primarului şi al CO Orhei în instanţă, Serghei Labliuc, a insistat ca decizia de retragere a dreptului de folosință să fie aprobată. Potrivit lui Labliuc, în 2014 autorităţile locale au admis o ilegalitate, deoarece au transmis cele 10 hectare fără să organizeze o licitaţie.
„Licitaţiile se organizează în cazul carierelor noi sau care nu au un proprietar, dar nu în cazul carierelor cum e a noastră, în care lucrăm de ani de zile”, spune, de cealaltă parte, Ion Dolgu.
Plângeri după dictare
Serghei Labliuc a explicat atunci că mai există un raţionament pentru retragerea terenului: „În lunile decembrie şi noiembrie, la Primărie au parvenit un şir de plângeri ale locuitorilor care locuiesc în preajma carierei”. În comunicatele de presă emise pe acest subiect, Primăria a transmis că cetăţenii s-au plâns pe exploziile efectuate în cariera Ordonatcom SRL, care le distrug locuinţele.
„Mă întorceam de la lucru şi aveam două genţi în mâini. Lângă casă stătea o maşină roşie. Doi băieţi tineri, pe care nu îi cunosc, s-au apropiat de mine şi au spus că văd că casa e crăpată. M-au întrebat numele şi dacă nu vreau să semnez ca să se clarifice cu cariera”, ne-a explicat o femeie care locuieşte nu departe de cariera Pietrşcom SRL și care a cerut să-i păstrăm anonimatul.
În total, potrivit autorităților, au fost depuse nouă plângeri. Semnatarii locuiesc pe străzile Ioan Vodă, Doinei, Costişei şi Şciusev din cartierul Slobozia Doamnei, unde, pe deal, la circa 400 de metri distanță, se află carierele „Slobodca” și „Slobodca-II”. Șase dintre plângeri au fost scrise în aceeași zi, pe 17 noiembrie, și au fost înregistrate la Primăria Orhei pe 24 noiembrie. Alte trei reclamații au fost înregistrate pe 8 decembrie, ziua în care Serghei Labliuc a depus la Judecătoria Orhei o cerere cu solicitarea de stopare a activităţii economice a „Slobodca-II”, la care a anexat şi copiile plângerilor.
Plangeri Pe Cariera by Orhei on Scribd
Managerul-şef al Ordonatcom SRL, Ion Dolgu, susține, însă, că la „Slobodca -II” nu au mai fost de multă vreme explozii. Fapt confirmat şi de Inspectoratul Principal de Stat pentru Supraveghere a Obiectelor Industriale Periculoase care arată într-o scrisoare că, din anul 2009, afânarea rocilor în carieră se face mecanic, cu ciocanul pneumatic.
Raspuns lipsa explozii by Orhei on Scribd
Pe de altă parte, la „Slobodca”, singura cariera a cărei activitate nu a fost suspendată la cererea autorităților locale, au loc în continuare „explozii autorizate”. „Cu doi ani în urmă am avut explozii, dar ceea ce facem acum nici explozii aproape că nu sunt – sunt doar de 500 kg (explozibil – n.r.) şi le face o întreprindere specializată“, precizează Zaharia Cozma, directorul Pietrișcom SRL.
Zeci de șomeri și pierderi de milioane
Într-o plângere colectivă transmisă Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, 34 de anagajați ai Ordonatcom susțin că, după sistarea activităţii carierei „Slobodca-II”, nu-şi vor putea întreţine familiile.
Plangere Sindicat by Orhei on Scribd
Anterior, plângeri similare au venit și din partea Cariera Ivanos SRL. Șefii companiei au anunțat, într-o conferinţă de presă, că circa 80 de persoane rămân fără locuri de muncă după un „atac raider” al autorităţilor din Orhei. Peste trei luni, la finele anului 2016, directorul carierei, Vasile Gorea, declara că se află într-o situaţie extrem de complicată: „Nu am disponibilizat încă pe nimeni, dar pierderile cresc şi pe seama şomajului tehnic care trebuie plătit – 75% din salariu”.
Timp de peste patru luni, de când a fost oprită activitatea Cariera Ivanos SRL, la Judecătoria Orhei nu a avut loc niciuna din cele două şedinţe programate pentru 12 septembrie şi 28 octombrie.
A fost anulată și ședința de judecată în dosarul Ordonatcom, programată pentru 23 decembrie. Directorul Ion Dolgu susţine că fiecare zi de suspendare a activității aduce firmei pierderi imense, în situaţia în care nu pot fi recuperate nici măcar investiţiile de milioane de euro în utilajul modern instalat recent la „Slobodca-II”. În plus, firma riscă sancțiuni importante pentru că nu-și onorează contractele.
Tatiana Djamanov
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Jurnalism de Calitate pentru Democrație” implementat de RISE Moldova în baza unui grant acordat de către Uniunea Europeană. Suma grantului oferit de Uniunea Europeană va acoperi 90% din costurile totale ale proiectului. Co-finanțarea proiectului „Jurnalism de Calitate pentru Democrație” pentru anul 2017 este asigurată de Fondul Naţional pentru Democraţie (NED). Opiniile și constatările exprimate aparțin autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…