Comunicate de presă oficiale amintesc zilnic de câteva sute de morți de fiecare parte.
Informații din surse la fel de oficiale ne transmit că, permanent, câteva drone ucrainene ajung deasupra Moscovei, chiar mai departe (Sergiev Posad, recent atacat, este la nord de capitala rusă cu încă vreo 50 de kilometri, știu, pentru că am fost acolo), iar câteva rachete rusești continuă să treacă de scutul Patriot-ic care ar trebui să protejeze nu doar Kievul, așa cum se întâmplă, dar și celelalte orașe ale Ucrainei.
Altceva notabil pare a nu se întâmpla acolo, în est, scrie fostul ziarist și diplomat militar, Larențiu Sfințeș în Adevărul.
Știrea care se vinde cu adevărat în media acestor zile este, însă, cea care se referă la o nouă localitate eliberată, un număr de kilometri străbătuți în adâncimea apărării inamice, o lovitură năprasnică undeva în spatele frontului, în Crimeea sau la Novorossiisk, ceva spectaculos.
Câți oameni au mai murit sau au fost răniți, nici măcar nu mai contează.
Unde s-a întâmplat?
Detalii, statistică.
Ce rost are să aflăm ceva ce nu va fi scris nici măcar pe cruce?
Războiul din estul Ucrainei și nordul Mării Negre este un imens selfie pe care cele două țări și-l fac în stil japonez, într-o îmbrățișare mortală pe marginea prăpastiei.
Iar martorii care se află în preajmă, numeroși, au un interes mai curând artistic: să cadă bine lumina, să fie corect unghiul din care privim spectacolul.
Continuarea pe adevărul.ro