Războiul din Ucraina va cauza o creştere semnificativă a inflaţiei în R. Moldova, dar acest efect va fi unul temporar şi se va atenua în a doua jumătate a anului curent, a estimat Centrul analitic Expert-Grup.
„Vedem deja că influenţa războiului este şi va fi una mare şi pentru unele produse de larg consum, în special de import, preţurile vor creşte mult peste 20 la sută”, a spus Adrian Lupuşor, directorul Expert-Grup, într-un interviu la Europa Liberă.
El adaugă; „Dar acest fenomen va fi unul temporar. Deci, şocul inflaţionist, conform aşteptărilor mele, urmează să înceapă să se disipeze chiar în a doua jumătate a acestui an, când creşterea preţurilor va încetini”.
„Preţurile nu vor reveni neapărat la nivelul de până la război şi de până la scumpirea dramatică a energiei anul trecut , dar ritmul de scumpire se va încetini în a doua jumătate a acestui an”, crede expertul.
Efecte imediate şi pe termen mediu ale războiului din Ucraina asupra economiei basarabene, potrivit directorului Expert-Grup, Adrian Lupuşor:
- suspendarea mai multor lanţuri de aprovizionare a R. Moldova cu produse alimentare, inclusiv din pachetul de bază;
- suspendarea importurilor de materie primă pentru industrii de procesare, de exemplu industria mobilei ;
- majorarea continuă a preţurilor la resursele energetice ;
- nevoia de adaptare a companiilor, identificarea altor surse de import;
- creşterea costurilor de transport şi logistice;
- efecte inflaţioniste de runda întâi şi de runda a doua, când scumpirea materiei prime de import se va reflecta şi în creşterea costurilor la produsele finale, de exemplu a mobilei.
Războiul din Ucraina, observă economistul, a avut ca efect imediat suspendarea mai multor lanţuri de aprovizionare a R. Moldova cu produse alimentare, unele din categoria celor de bază, iar acest lucru s-a soldat cu un deficit temporar , ceea ce a şi condus deja la scumpiri.
sursa: tvrmoldova.md