Răspuns despre ARENDA Complexului Sportiv Orhei, până la 1 aprilie

1 aprilie este data până la care conducerea FC Milsami aşteaptă de la Consiliul raional Orhei un răspuns la solicitarea sa privind  preluarea Complexului Sportiv raional. Această dată a fost vocalizată  în cadrul dezbaterilor publice privind perspectivele Complexului, care au fost organizate de autorităţile raionale cu 2 săptămâni înainte de termenul indicat.

La dezbaterile din ziua de marţi, 15 martie,  a participat un singur reprezentant al echipei Milsami, purtătorul de cuvânt  al formaţiei –  Stanislav Cvasnîi, care este şi consilier orăşenesc. Cvasnîi a vorbit despre intenţiile de renovare a  stadionului, inclusiv prin extinderea tribunelor care să ajungă până la 10000 de locuri necesare conform cerinţelor UEFA.

Vezi şi COMPLEXUL SPORTIV RAIONAL ORHEI: DUPĂ O RECONSTRUCŢIE GRANDIOASĂ, UN VIITOR INCERT /FOTO/DOC/VIDEO

În cadrul evenimentului au fost reiterate mai multe informaţii deja cunoscute  publicului larg, dar s-au făcut auzite şi lucruri mai puţin ori deloc cunoscute. Aşa, s-a aflat că  reconstrucţia pe care o promite potenţialul arendator ar putea dura  în jur de 2,5 ani, după care accesul liber al amatorilor sportului pe stadion nu va mai fi posibil.

Preşedintele raionului, Tudor Golub a menţionat că a avut mai multe întâlniri cu conducerea FC Milsami. Ultima propunere făcută de patronul clubului, primarul de Orhei Ilan Shor ar fi constat în reorganizarea întreprinderii municipale Complexul Sportiv Raional în societate pe acţiuni, unde Consiliul şi Milsami să deţină anumite cote-părţi.

La dezbateri au participat câţiva consilieri raionali care s-au arătat mai predispuşi să vândă Complexul sportiv şi să investească banii obţinuţi  în construcția unui stadion polivalent în regiunea fostului gimnaziu-internat din cartierul Bucuria.

Amintim că o cerere privind arenda Complexului sportiv a fost depusă de FC Milsami la CR Orhei cu mai bine de o jumătate de an in urmă. Aceasta este a doua cerere, după una similară care a fost înaintată precedentei componenţe a CR Orhei, în toamna anului 2014.

RadioOrhei

Recent Posts

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

10 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago

La Orhei un alegător a aflat că deja votase la Chișinău

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 informează că, până la…

5 zile ago