Rapoartele CNA şi Ministerului Justiţiei privind concesionarea Aeroportului Chişinău au fost făcute publice

Rapoartele Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi Ministerului Justiţiei privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău au fost plasate pe pagina oficială a Guvernului. CNA recomandă iniţierea procedurii de anulare a contractului de concesiune pe motiv că în anii 2013 – 2015 compania investitoare nu a făcut investiții proprii în dezvoltarea Aeroportului.

CNA afirmă că procesul de concesionare nu a fost transparent, iar hotărîrea Guvernului privind darea în concesiune s-a făcut fără avizul „mai multor organizaţii interesate, precum Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, MAI, SIS”. Reviziile efectuate de către Inspecţia Financiară a Ministerului Finanţelor au constatat că firmele investitoare nu au făcut investiții proprii în dezvoltarea Aeroportului, ci au folosit banii proveniți din activitatea serviciilor aeroportuare, se arată în raportul CNA.

Potrivit acestuia, compania „Avia Invest” a făcut donaţii în sumă de 9,3 milioane de dolari SUA Clubului de Fotbal „Milsami”.

Ministerul Justiţiei menţionează că o posibilă soluţie „ar fi iniţierea procedurii de renegociere şi de modificare a contractului de concesiune”. O posibilă decizie ar urma să fie luată la „o fază mai avansată de analiză”, luînd în considerare faptul că CNA „doar a iniţiat şi desfăşoară urmărirea penală pe marginea concesionării Aeroportului”.

Ministerul recomandă să fie formată o comisie de monitorizare a îndeplinirii prevederilor contractului de concesiune. Procedura ce urmează a fi respectată în aceste cazuri este rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului. Ministerul Justiţiei mai sugerează Guvernului să evalueze riscurile unui eventual litigiu în instanţă de arbitraj internaţional ce ar putea fi iniţiat de asociaţii „Avia Invest”.

Guvernul a format un grup de lucru care urmează, în timp de patru săptămîni, să evalueze premisele legale, etapele de implementare și consecințele rezilierii acordului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Asupra acestui subiect s-au expus mai multe entități printre care Comisia pentru monitorizarea implementării contractului de concesiune, grupul de lucru instituit de premierul Gaburici, Ministerul Justiției, precum și un alt grup de lucru mixt, creat în baza dispoziției prim-ministrului Valeriu Streleț. „Toate aceste concluzii vor fi puse cap la cap și vor fi luate deciziile în interesele Republicii Moldova”, a declarat astăzi Streleţ.

Reprezentanții companiei „Avia Invest” au declarat ieri, în cadrul unui briefing, că aceasta își respectă angajamentele și obligațiunile asumate prin semnarea contractului de concesiune, informează Moldpres.

Raport Cna 2015 by Orhei

raport_minjust_2015 by Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago