Categories: EconomicSocialȘtiri

Rapița şi livezile de sâmburoase sunt cele mai afectate de ninsori

Gradul de afectare a culturilor de câmp nu poate fi determinat cât timp ninge, dar deja este clar că cel mai mult are de oferit rapița, dar și livezile de sâmburoase și de nuc. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, cei mai vulnerabili sunt pomii tineri, transmite IPN.

Viceministrul Iurie Ușurelu, care exercită interimatul de ministru, a emis ordinul de creare a Comisiei de monitorizare și documentare cu privire la înghețurile târzii din primăvara anului 2017. Comisia are la dispoziție zece zile lucrătoare ca să evalueze situația, în baza informațiilor prezentate de către Direcțiile raionale agricultură și alimentație. Ca rezultat, vor fi elaborate recomandări privind măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea reducerii consecințelor înghețurilor.

Solicitat de IPN, directorul executiv al Asociației Moldova Fruct, Iurie Fală, a declarat că, din cauza stratului de zăpadă, este imposibil de stabilit gradul de afectare a pomilor fructiferi. În situația în care temperatura aerului se va menține în limitele 0 -1 grade Celsius pierderile ar putea fi nu atât de mari.

Conform prognozelor meteorologice, cea mai riscantă perioadă pentru culturile agricole va fi noapte din 20 aprilie spre 21 aprilie.

RadioOrhei

Recent Posts

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

2 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

4 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

6 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

o săptămână ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

2 săptămâni ago