Doar o singură persoană din raionul Şoldăneşti a indicat în declaraţia pe venituri că ar fi acumulat în anul trecut o sumă mai mare de un milion de lei, scrie Cuvântul. Acum doi ani, în raion erau doi milionari oficiali. Potrivit Inspectoratului Fiscal de Stat Şoldăneşti, peste 2,1 mii de persoane au depus declaraţii pe veniturile acumulate în anul 2012. Numărul declaranţilor a crescut cu circa 200 de persoane faţă de anul precedent. În ansamblu, aceste persoane au completat haznaua publică cu peste 35 milioane de lei, ceea ce este cu aproximativ 6 milioane mai mult decât în anul precedent.
Revista Presei Regionale -10-14 Iunie 2013im by RadioOrhei
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…