Select your Top Menu from wp menus

Raionul Orhei are un nou vicepreşedinte

Dorin Zghibarţă(PL) este noul vicepreşedinte al raionului Orhei pentru probleme sociale. Acesta a luat locul colegului său de partid , Roman Boţan care a devenit deputat în Parlament.
Candidatura a fost propusă de preşedintele raionului Orhei, Tudor Golub (PDM),  în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Raional (CR) Orhei de joi, 17 septembrie. Golub a afirmat că înainte de a face această propunere s-a consultat cu toate fracţiunile şi doar cea liberală a venit  cu o candidatură.
În cadrul dezbaterilor, consilierul PLDM Ion Frunze a dorit să afle de ce a fost propus un sigur candidat şi  care este programul de activitate al acestuia  pentru funcţia pe care o va ocupa.
În replică,  Tudor Golub a reiterat  că până în dimineaţa zilei de joi fracţiunile din CR nu au făcut alte propuneri.
La rândul său,  Dorin Zghibarţă a asigurat colegii că are studiile şi cunoştinţele necesare pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte de raion, iar un plan de activitate îl va putea prezenta peste 10 zile.
Candidatura lui Zghibarţă a fost susţinută de 24 din cei 34 de consilieri prezenţi în sală. Opt consilieri s-au abţinut, iar ceilalţi nu au participat la procesul de vot.
Dorin Zghibarţă a fost primar al localităţii Morozeni în perioada 2007-2015. La alegerile locale din vara acestui an, a pierdut în turul doi în faţa contracandidatului din partea PDM, dar a  reuşit să devină  consilier raional.
După scrutinul  din iunie 2015,  în raionul Orhei a fost creată  coaliţia PD-PL-PPEM, unde fotoliul  de preşedinte al raionului i-a revenit PDM, un fotoliu  de vicepreşedinte PPEM, şi două fotolii de vicepreşedinte – liberalilor.