Categories: EconomicSocialȘtiri

R. Moldova va avea un nou Cod vamal

Cabinetul de miniștri a aprobat ieri un proiect de lege privind noul Cod vamal al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Noul Cod vamal va comasa într-un singur act normativ trei legi: actualul Cod vamal, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.

Principalele noutăți care urmează a fi implementare o dată cu intrarea în vigoare a noului Cod vamal sunt: prezentarea informațiilor în format electronic necesare vămuirii; liberalizarea activității de reprezentant vamal; dreptul la replică al solicitantului asupra unei decizii vamale; prelungirea termenului de depunere a contestației asupra deciziilor de la 10 zile până la 30 de zile; posibilitatea suspendării executării deciziilor în cazul contestării deciziilor Serviciului Vamal; modernizarea şi alinierea instrumentelor de facilitare a comerțului la standardele internaţionale, în special la Standardele-cadru privind Securitatea şi Facilitarea Comerţului Mondial, aprobate de Organizația Mondială a Vămilor.

Astfel, în noul Cod sunt reglementate categoriile statutului de agent economic autorizat (AEO), criteriile de acordare, precum și simplificările și facilitățile de care beneficiază titularii de statut AEO. De asemenea, deținătorul AEO va beneficia de simplificări la tranzit obținând autorizări de expeditor agreat ce permite titularului autorizației să plaseze mărfurile sub regimul de tranzit fără a le prezenta în vamă și destinatar agreat ce permite titularului autorizației să primească mărfurile care circulă sub regimul de tranzit într-un loc autorizat pentru a încheia regimul, garanții reduse la tranzit și aplicarea sigilii proprii.

În ceea ce privește simplificările vamale, acestea sunt: declarația simplificată, care permite titularului să plaseze mărfurile sub un regim vamal pe baza unei declarații cu un set redus de date; înscrierea în evidențele declarantului – astfel titularul poate să depună declarația vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului, cu condiția ca informațiile din declarația respectivă să fie la dispoziția autorităților vamale în sistemul declarantului la momentul depunerii declarației; precum și vămuirea centralizată – ceea ce permite persoanei să depună la postul vamal unde este înregistrat, o declarație vamală pentru mărfurile care sunt prezentate în vamă la un alt post vamal.

Proiectul Codului vamal a fost supus consultărilor cu părțile interesate, în urma cărora au fost examinate peste 500 de propuneri. De asemenea, au fost derulate două sesiuni de expertizare a acestuia de către experții misiunii TAIEX, asigurând în acest sens promovarea unui act normativ compatibil standardelor Uniunii Europene.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago