R. Moldova pierde activele a două întreprinderi aflate pe teritoriul Ucrainei. Deputat: Veniturile se duc în buzunarele unor băieţi şmecheri

La început de an, Republica Moldova a pierdut controlul asupra activelor a două întreprinderi de extracţie a zăcămintelor minerale utile, aflate pe teritoriul Ucrainei. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari. El spune că acest lucru s-a întâmplat cu implicarea factorilor de decizie de la Chişinău. Între timp, Agenţia Proprietăţii Publice a anunţat că depune toate eforturile pentru a readuce cele două întreprinderi în gestiunea statului. Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, Republica Moldova a pierdut activele a 2 întreprinderi de stat aflate pe teritoriul Ucrainei. Este vorba despre cariera de piartă de la Pervomaisc şi de cea de piertiş şi nisip de la Cernăuţi.

ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedintele Parlamentului: „Este un business profitabil, două întreprinderi care se află în afara Republicii Moldova, care nu au fost premeditat controlate de organele abilitate, aceste întreprinderi aduc venituri şi în situaţia de lipsă de control toate veniturile se duc nu în bugetul statului, dar în buzunarele unor băieţi smecheri”. 

Vicepreşedintele Parlamentului spune că dosarul celor 2 cariere a ajuns pe masa comisiei parlamentare de anchetă privind modul de exploatare a substanţelor minerale utile.

ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedintele Parlamentului: „Evident că fără protecţie la cel mai înalt nivel aşa dezastru nu ar fi posibil. 01.26 astăzi ambele întreprinderi sunt în gestionarea APP. Până în 2018 ambele întreprinderi erau administrate de un concern subordonat ministerului Agriculturii. Iată de ce la următoarea şedinţă a comisiei voi cere audierea ministrului Agriculturii 2015-2018 precum şi şefului APP.”

În acelaşti timp, directorul Agenţiei Proprietăţii Publice spune că cele 2 întreprinderi sunt în pragul falimentului.

GHENADIE ŢEPORDEI, director Agenţia Proprietăţii Publice: „Întreprinderile nu au plătit dividende în buget, defalcări în bugetul Republicii Moldova, mi se pare că, niciodată. Iniţial nu erau falimentare, le-au adus în starea dată, la o întreprindere dacă nu mă înşeală memoria datoriile sunt foarte mari, suma concretă nu v-o pot spune acum, dar e câteva sute de mii de euro”.

Mai mult, Ghenadie Ţepordei spune că a fost demarată procedura de recuperare a activelor pierdute.

GHENADIE ŢEPORDEI, director Agenţia Proprietăţii Publice: „Am sesizat organele de urmărire penală ale Ucrainei, pentru că totul s-a produs pe teritoriul Ucrainei, sunt intentate anumite cauze penale, am încetat procesul de insolvabilitate la o întreprindere la care a fost intentat. La altă întreprindere pregătim acţiuni să le depunem pentru ca să declarăm nule toate actele juridice prin care s-au transmis bunurile în locaţiune către alte întreprindere.”.

Vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari cere Procuraturii Generale să reacţioneze la acest caz şi să pornească o anchetă penală.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

18 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

20 de ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

7 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

7 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

o săptămână ago