Republica Moldova s-a situat pe locul 59 în Indicele global al păcii întocmit în fiecare an de Institutul Internaţional de Economie şi Pace. Primele zece locuri a celor mai paşnice ţări din lume sunt deţinute de Islanda, Noua Zeelandă, Japonia, Danemarca, Republica Cehă, Austria, Luxemburg, Finlanda şi Canada.
Dintre ţările vecine, România se situează pe locul 40, iar Ucraina pe 69. În ceea ce priveşte cele mai războinice ţări, primele zece poziţii (prin creşterea gradului de agresivitate) sunt ocupate de: Republica Centrafricană, Israel, Pakistan, Rusia, Republica Democratică Congo, Coreea de Nord, Afganistan, Sudan, Irak şi Somalia. În total,indicele cuprinde 153 de ţări.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…