Select your Top Menu from wp menus

Putin INFRANT de comunisti la Novosibirsk

Partidul Comunist rus, susţinut de opoziţie, a obţinut o victorie în alegerile pentru Primăria Novosibirsk, al treilea cel mai important oraş din Rusia. Astfel partidul presedintelui rus, Vladimir Putin, aflat la putere, a fost invins,  scrie Mediafax.

Deputatul comunist Anatoli Lokot a obţinut 43,75% din voturile exprimate, iar primarul interimar Vladimir Inatkov candidatul Rusiei Unite , a lui Putin, –  39,57%, , a anunţat Comisia electorală a oraşului Novosibirsk.

„Am creat o situaţie unică în Rusia, printr-o uniune a opoziţiei care a permis învingerea Rusiei Unite”, şi-a exprimat satisfacţia Lokot, în vârstă de 55 de ani, citat de site-ul Partidului Comunist rus.

Lokot a primit sprijinul deputatului de opoziţie Ilia Ponomarev, unul dintre liderii mişcării de protest fără precedent care a avut loc înainte de revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012.

Alegerile municipale anticipate au fost convocate după demisia lui Vladimir Gorodeţki, membru al partidului aflat la putere, care a condus oraşul cu 1,5 milioane de locuitori timp de 14 ani, numit viceguvernator la începutul anului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/putin-infrant-de-comunisti-la-novosibirsk/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19