Categories: ExterneȘtiri

Putem să ne integrăm liniştit în UE, acolo se fură la fel de bine banii publici

Fraudele cu fonduri europene sunt mult mai mari decât cele 600 de milioane de euro raportate de statele membre ale UE în 2010.

„Cifrele activităţilor ilicite care aduc pierderi în bugetul Uniunii Europene sunt cu adevărat şocante. Considerăm că acestea sunt mult mai mari decât credeam iniţial”, a declarat Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie, citată de euobserver.com.

Anul trecut, bugetul Uniunii Europene a fost de 125,5 miliarde de euro, iar 80% din acesta a fost administrat de statele membre prin intermediul agenţiilor naţionale screi antena3.ro

Cele mai mari fraude au loc prin intermediul programelor pentru agricultură şi dezvoltare regională, însă cei care produc aceste infracţiuni reuşesc să scape mutându-se în statele membre unde pedepsele sunt reduse sau inexistente.

În aceste condiţii, Reding consideră că este nevoie de o lege federală care să asigure o mai bună cheltuială a banilor şi pedesira celor vinovaţi de fraudă.

Comisarul european cere o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 6 luni şi 5 ani pentru cele mai importante infracţiuni, în timp ce amenzile ar urma să fie de 100.000 de euro pentru cei care fură bani europeni şi de 30.000 de euro pentru cei care se folosesc de fondurile europene pentru a spăla bani.

Tratatul de la Lisabona permite crearea unei funcţii de procuror al Uniunii, rolul acestuia urmând să fie acela de a-i coordona pe procurorii din fiecare stat membru în urmărirea şi acuzarea suspecţilor de fraudă cu bani europeni.

Reding susţine însă şi o creştere a puterilor procurorului european, chiar dacă acest lucru înseamnă modificarea tratatului.

Un asemenea plan nu este însă bine privit de toată lumea. Sarah Ludford, un europarlamentar liberal din Marea Britanie, consideră că asta ar submina libertatea sistemelor juridice naţionale.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

7 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

8 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o zi ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago