Categories: EconomicPoliticȘtiri

PSRM și PD vor să treacă prin Parlament prevederile contestate din legea economică, asumată de guvern

Partidele din coaliția de guvernare, Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat au decis ca prevederile contestate de opoziție din legea economică pentru care guvernul își asumase responsabilitatea, să fie trecute acum prin Parlament.

Legea fusese respinsă în întregime de Curtea Constituțională dar din motive procedurale.

Miercuri, PSRM și PD au căzut de acord să treacă prin Parament nu numai rectificarea bugetului, cerută de costurile pandemiei de coronavirus dar si impozitarea cu 50% a taxei de 9 euro pe care o plăteşte fiecare pasager la aeroport, scăderea cotei TVA pentru HoReCa, facilitarea accesului producătorilor autohtoni în magazinele duty-free și amânarea cu 1 an a termenului în care produsele de tutun pot fi expuse şi majorarea taxelor pentru industria extractivă să fie revăzute parţial’, transmite PDM.

Exact măsurile contestate de opoziție pe motiv că ar promova interese vădit clientelare şi ar oferi avantaje agenților economici apropiați de guvernare.
O parte din măsurile cuprinse în legea economică, cele care se referă la ajutoare directe pentru cetățeni și agenți economici în timpul stării de urgență, au fost readoptate deja de Comisia Situaţiii Excepţionale. Este vorba de majorarea ajutorului de şomaj, a indemnizaţiei pentru copii şi restituirea impozitelor salariale plătite de agenţi economici.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago