Partidul Socialiștilor și blocul ACUM sunt disponibili să mai
poarte negocieri în acest weekend referitor la inițiativa de asumare de
răspundere pe care a înaintat-o Guvernul Sandu în Parlament privind
modificarea Legii Procuraturii. Despre aceasta au anunțat
vicepreședintele Parlamentului, deputatul PPDA, Alexandru Slusari și
deputatul socialist Grigore Novac.
Deputatul socialist susține că este reală situația în care, dacă
Guvernul Sandu își retrage inițiativa de asumare a răspunderii, PSRM își
retrage moțiunea de cenzură. „Acest lucru este real și noi ne așezăm la
masa de negocieri și începem reforma justiției. Astfel, noi suntem gata
să oferim ajutor, sfaturi”, a declarat Novac în cadrul emisiunii
„Glavnoe” de la postul de televiziune TVC21.
Socialistul spune că, după eventuala cădere a Guvernului, PSRM va propune blocului ACUM o nouă colaborare, într-o formă nouă.
Alexandru Slusari susține că despre alegerile anticipate s-a vorbit în
contextul în care scrutinul ar fi un preț pentru reforma justiției.
„Dacă acesta este un preț pentru reforma justiției și nu există altă
soluție, noi suntem gata să mergem pe orice variantă și eu cred că
aceasta va fi o poziție solidară a tuturor deputaților blocului. Noi
înțelegem de minune după două campanii electorale într-un singur an ce
înseamnă alegeri anticipate. Nu noi vrem alegeri, noi dorim reforma
justiției. Nu noi am înaintat moțiunea de cenzură, nu noi vom vota cu
democrații pentru această moțiune și nu noi răspundem pentru aceste
anticipate”, a declarat deputatul PPDA.
Deputatul spune că în cadrul blocului ACUM nu s-a discutat încă
posibilitatea unor noi negocieri cu PSRM după demiterea Guvernului, însă
Alexandru Slusari spune că își imaginează cu greu o asemenea situație.
„Această moțiune de cenzură duce țara într-o situație foarte dificilă”, a
adăugat Slusari.
Totodată, vicepreședintele Parlamentului a declarat că Andrei Năstase nu
va fi înaintat în nicio situație în calitate de candidat la funcția de
procuror, așa cum se speculează din partea socialiștilor.
Vineri, 8 noiembrie, Partidul Socialiștilor a depus în Parlament o
moțiune de cenzură ca urmare a asumării de către Guvern a răspunderii
pentru modificarea Legii Procuraturii.